Iubitul Anei Bogdan i-a făcut o mare bucurie de la mii de kilometri distanță
Aflată la Paris, unde așteaptă debutul la Roland Garros 2020, tenismena Ana Bogdan a avut parte de o mare bucurie sâmbătă, grație iubitului ei, pilotul Simone Tempestini, aflat la o distanță de mii de kilometri, în România.
Simone Tempestini a cucerit sâmbătă pentru a cincea oară în ultimii 6 ani titlul național la raliuri, dar această victorie are o însemnătate specială atât pentru el, cât și pentru Ana Bogdan: e primul obținut de când cei doi sunt împreună. Din nefericire pentru Ana, ea s-a aflat în momentul victoriei la mii de kilometri distanță. Din fericire, tot pentru Ana, ea nu e plecată în excursie, ci să joace la Roland Garros după o lună de indisponibilitate.
Extrem de bucuroasă și de mândră de victoria ”jumătății” sale, Ana Bogdan i-a făcut și ea o surpriză sportivului de origine italiană: și-a pus la poza de profil o imagine cu ei doi, însoțită de comentariul ”Fericirea toată într-o singură îmbrățișare”. E practic prima fotografie cu ei doi îmbrățișați de când au început povestea de iubire, în luna iunie, poveste de care ați aflat în exclusivitate de la Click!.