Iulian Şerban, campion într-un picior

Iulian Şerban a devenit săptămâna trecută campion mondial la proba pentru persoane cu dizabilităţi, la kaiac simplu pe distanţa de 200 m la concursul desfăşurat la Poznan (Polonia), îndeplinindu-şi visul de a câştiga medalia de aur şi de a-i fi intonat imnul României.
"A fost o cursă grea. Am plecat primul, dar pe finiş era să mănânc bătaie. Atunci mi-am zis «eu vreau să ies campion mondial» şi chiar dacă nu mai puteam, am tras încontinuu cu acest gând. Şi am reuşit", ne-a spus kaiacistul, care nu poate descrie în cuvinte emoţiile trăite pe podium.
Nişte trăiri care se contopesc cu amintiri mai puţin plăcute şi care i-au marcat viaţa şi cariera. În urmă cu patru ani, Iulian Şerban a trecut printr-un accident terifiant, fiind la un pas să-şi piardă viaţa.
"M-am grăbit să prind un tren în gara Buşteni, dar am alunecat de pe scara vagonului sub roţi şi mi-a fost retezat priciorul drept. La piciorul stâng am şapte - opt operaţii, iar refacerea a durat zece luni", povesteşte Iulian. Susţinut moral şi financiar de mama şi fratele său, sportivul în vârstă de 25 de ani nu şi-a pierdut speranţa.
„Mama mi-a promis că o să fie bine şi am crezut-o", continuă campionul, care a fost chemat după doi ani de la tragedie să revină în barcă de actualul secretar general de la federaţie.
"M-a sunat domnul Daniel Stoian şi mi-a zis dacă nu vreau să mă întorc, să mai încerc o dată. Nu mai credeam că o să ajung din nou să vâslesc la kaiac... şi totuşi gândul meu niciodată nu a părăsit acest sport", mai spune Iulian, care visează la momentul în care va putea concura din nou alături de foştii săi colegi.
Are nevoie de barcă mai lată
Ajutat la deplasare de o proteză pentru piciorul tăiat de la coapsă, Iulian Şerban are nevoie la concurs de un kaiac mai lat.

„Eu m-am antrenat până acum pe un kaiac normal, iar la concurs a trebuit să-l schimb pe unul mai lat. M-am obişnuit în câteva zile. În perioada următoare aştept să-mi vină şi mie o astfel de barcă pentru a mă putea obişnui pentru competiţiile din sezonul viitor", a mai spus proaspătul campion mondial.


































