Mihaela Buzărnescu a pierdut în primul tur al calificărilor de la Australian Open

Favorită cu numărul 10 în calificări şi ocupantă a locului 122 mondial, Mihaela Buzărnescu a fost eliminată de belgienca Ysaline Bonaventure (235 WTA) în primul tur al fazei preliminare de la Australian Open. Eșecuri în aceeași fază a întrecerii au suferit Cristina Dinu, Gabriela Talabă Lee și Irina Fetecău, în timp ce Alexandra Cadanțu Ignatik și Irina Bara au acces în faza următoare, în care vor fi adversare directe.

Mihaela Buzărnescu a disputat doar un meci în calificările de la Australian Open (Foto: EPA-EFE)
Mihaela Buzărnescu a disputat doar un meci în calificările de la Australian Open (Foto: EPA-EFE)

Mihaela Buzărnescu a înregistrat un eșec categoric (2-6, 2-6), disputa durând doar 61 de minute. La fel de clar (2-6, 3-6) a pierdut și Gabriela Talabă Le (218 WTA) în fața rusoaicei Kamilla Rahimova (120 WTA, a opta favorită), după numai 70 de minute. De asemenea, Cristina Dinu (256 WTA) n-a avut replică (1-6, 0-6) în partida cu spaniola Cristina Bucsa (160 WTA), în numai 43 de minute de joc. Un meci foarte aprig, care a durat trei ore şi 9 minute, a susținut Irina Fetecău (211 WTA). Bucureșteanca s-a înclinat cu 7-5, 6-7/10, 2-6 în faţa italiancei Martina Trevisan, a doua favorită şi numărul 122 mondial.

Alte două jucătoare din România au părăsit terenul cu zâmbetul pe buze. Alexandra Cadanţu Ignatik (211 WTA) a acces în turul al doilea al calificărilor după ce a învins-o (6-3, 6-1) pe germana Katharina Gerlach (231 WTA), după un meci de o oră şi jumătate. Tot acolo a ajuns și Irina Bar (136 WTA şi cap de serie numărul 18), care s-a impus cu 6-1, 6-4 în fața lui Mariam Bolkvadze (Georgia / 180 WTA), după un meci de o oră şi 48 de minute. Cele două românce se vor înfrunta în turul al doilea.

E de menționat că jucătoarele calificate în turul 2 preliminar îşi asigură 33.500 de dolari australieni (21.250 de euro) fiecare şi câte 20 de puncte WTA. Cele eliminate în primul tur primesc 24.000 de dolari australieni (15.230 de euro) fiecare şi câte două puncte WTA.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net