Mihai Covaliu, şeful sportului
Mihai Covaliu este, de ieri, noul preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR). El a învins-o în lupta pentru această funcţie pe Gabriela Szabo.
Campion olimpic la scrimă în 2000, la Sydney, Mihai Covaliu a strâns 120 din cele 180 de voturi ale electorilor prezenţi la sediul COSR. În vârstă de 39 de ani, el i-a convins pe cei care l-au ales cu programul său, axat pe identificarea şi apoi pregătirea unui grup de 10 sportivi de excepţie pentru JO de la Tokyo 2020, astfel încât să se evite dezastrul înregistrat în acest an, la Rio de Janeiro.
Covaliu, care a devenit cel de-al 17-lea preşedinte al COSR, e şeful singurei federaţii din România care a adus un aur de la Jocurile Olimpice de la Rio, cea de scrimă, iar acest lucru a contat, de asemenea, în alegerea lui.
În funcţia de vicepreşedinţi au fost aleşi Alexandru Dedu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, şi Camelia Potec, preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon modern. Secretarul general al forului va fi George Boroi, actualul preşedinte al CSA Steaua.
”Am dus această campanie împreună cu mari campioni, iar, pe viitor, tot “împreună” este cuvântul de bază. Vom face totul pentru sport, aşa cum am muncit când am fost în activitate şi am adus medalii pentru România, tot aşa vrem să aducem sportul românesc cât mai sus”, a spus Mihai Covaliu, noul preşedinte al COSR.
A fost campion olimpic
Născut la 5 noiembrie 1977, la Braşov, Mihai Covaliu e considerat unul dintre cei mai valoroşi scrimeri români. Campion olimpic în 2000 şi medaliat cu bronz la JO din 2008, Covaliu a fost, de asemenea, campion mondial şi european. E antrenorul lotului masculin de spadă, cu care a cucerit argintul în 2012. Din 2013 e şi preşedinte al Federaţiei Române de Scrimă.