Minunea din Galaţi

Ultima actualizare:
Ion Ţiriac a ţinut  mingea pe rachetă  zece secunde
Ion Ţiriac a ţinut mingea pe rachetă zece secunde

Turneul WTA de la Madrid reprezintă certificatul de naştere al unei viitoare mari jucătoare din tenisul mondial: Patricia Ţig. Tenismena din Galaţi a intrat în concurs în calificări şi ieri a câştigat şi meciul din turul secund al tabloului principal, calificându-se în optimi!

În vârstă de aproape 22 de ani, Patricia ocupa, înaintea turneului de la Madrid, locul 134 în lume. Ieri, ea a învins-o în turul secund al competiţiei spaniole, cu scorul de 6-2, 6-3, pe cea de-a 16-a favorită, americanca Sloane Stephens! A fost prima victorie în faţa unei jucătoare de Top 25 (Stephens e pe 21 în lume). Acest succes i-a urmat victoriei din primul tur, obţinut contra unei jucătoare din Top 40, rusoaica Daria Kasatkina (locul 33 WTA), de care a dispus cu scorul de 6-3, 4-6, 6-2. În urma acestor rezultate, Patricia, care provine dintr-o familie cu tradiţie în sport – tatăl ei e unul dintre cei mai apreciaţi antrenori de volei de copii şi juniori din România – va ocupa, în urma acestor rezultate, cel puţin locul 117 în lume, de lunea viitoare. Mai mult, graţie victoriilor, Patricia şi-a asigurat şi cel mai important premiu în bani din carieră: 59.470 de euro, adică de peste două ori mai mult decât câştigase ea în tot anul 2016. Următoarea adversară a româncei va fi, miercuri, învingătoarea meciului Madison Keys – Barbora Strykova. 

Simona Halep şi Sorana Cîrstea joacă marți

Turneul de la Madrid nu a fost unul bun doar pentru Patricia. S-au mai calificat în turul secund Simona Halep, Sorana Cîrstea şi Irina Begu. Simona, a şasea favorită a turneului, a învins-o cu 6-0, 6-3 pe Misaki Doi şi va juca în turul secund, azi, contra italiencei Karin Knapp. Sorana a eliminat-o cu 6-4, 6-3 pe Jelena Jankovic şi va juca azi cu Danka Kovinic, iar Irina Begu a trecut în primul tur cu 6-4, 3-6, 6-4 de Eugenie Bouchard. Ea a jucat aseară, după închiderea ediţiei, contra Garbinei Muguruza, cap de serie 3.

Ţiriac, părtaş la un record mondial inedit


    Ion Ţiriac a ţinut  mingea pe rachetă  zece secunde
Ion Ţiriac a ţinut mingea pe rachetă zece secunde

Un record Guinness a fost stabilit, duminică, la Mutua Madrid Open, aproape 1.500 de persoane, între care şi proprietarul turneului, Ion Ţiriac, jucând simultan mingea pe racheta de tenis într-un interval de zece secunde. Numărul persoanelor care au contribuit la record este 1.474. Alături de spectatori, cărora li s-au dat rachete şi mingi, s-au aflat şi sportivii Stan Wawrinka, Kei Nishikori, Tomas Berdych, Jo-Wilfried Tsonga, Arantxa Parra Santoja, Anabel Medina, Olga Savciuk, Vania King şi Alla Kudriavţeva. Precedentul record, de 767 de persoane care lovesc mingea cu racheta simultan timp de zece secunde, data de anul trecut, de la China Open. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net