Monica Niculescu, eliminată în primul tur la Wuhan
Româncele au început prost săptămâna asiatică, cea în urma căreia sperăm să schimbăm actualul număr 1 WTA, prin Simona Halep.
Până la marea finală din weekend, unde sperăm ca favorita 2 să se califice, am stat cu ochii pe alte jucătoare care ne reprezintă în China. Din păcate, acestea nu merg prea bine! Monica Niculescu a jucat calificări la Wuhan şi a reuşit să intre pe tabloul principal după ce a trecut lejer de două chinezoaice anonime. În primul tur a dat însă de olandeza Kiki Bertens, numărul 30 WTA, iar batava nu i-a făcut niciun cadou! A fost 6-2, 6-1 pentru adversară, într-o oră şi 28 de minute de joc, iar Niculescu, numărul 65 WTA, trebuie să-şi caute alt turneu, probabil un challanger prin zonă, având în vedere că a terminat foarte devreme cu Wuhan-ul!
Mâine vor intra în luptă şi celelalte două românce, Sorana Cîrstea şi Simona Halep. Prima va juca în jurul orei 08:30 împotriva chinezoaicei Qiang Wang, iar Halep o va întâlni puţin mai târziu, de la ora 10:30, pe Daria Kasatkina, din Rusia.
Turneul de la Wuhan este unul foarte bine cotat, făcând parte din categoria WTA Premier 5. Câştigătoarea va încasa 900 de puncte WTA şi 472.000 de dolari americani. După Wuhan se vor mai disputa în 2017 doar alte două turnee de acest nivel, la Beijing şi la Moscova.