Năstase: «Da, sunt ţigan!»

Năstase: «Da, sunt ţigan!»

Ultima actualizare:

Prezent la Londra, la festivitatea acordării Premiilor Laureus, Năstase nu s-a ferit să vorbească liber, fără perdea, aşa cum de altfel obişnuia să şi joace.

"Jocurile Olimpice sunt doar o afacere", declară el, iar apoi abordează tot felul de subiecte. Recunoaşte că a jucat tenis doar pentru el. Nu se poate abţine şi spune: "Întotdeauna am fost acuzat că sunt ţigan. Este adevărat. Sunt un ţigan din România. Şi sunt mândru de asta".

În urmă cu ceva timp, un site italian a scris un articol în care vorbea despre "Ţiganul Ilie Năstase". Criticile ce i-au fost aduse autorului pentru remarca sa a făcut să apară şi o explicaţie: "N-am vrut să jignesc, ci doar să-l alint".

Paradoxal, în octombrie 2010, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat după ce Nasty a declarat în ProSport că "dacă ar fi preşedintele României, i-ar fi trimis pe romi în Harghita", schimbând astfel componenţa etnică a zonei. Tot atunci, a spus că preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, "are dreptate în problema ţiganilor".

Alţi sportivi români de etnie romă

Rică Răducanu- fotbalIlie Dumitrescu- fotbalBănel Nicoliţă- fotbalMarian Simion- boxDorel Simion- box



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mara Vasilescu Rapid jpg
Universitatea Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Ianis Hagi, nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
Nuno Campos, antrenor Dinamo (Sportpictures) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
image
image