Naționala masculină de handbal a început anul la muncă!
Handbaliștii tricolori nu au vacanță în această perioadă. Dacă finalul anului i-a prins în Polonia la un puternic turneu internațional (locul 2 la 4 Nations Cup după victoria 27-26 cu Cehia și înfrângerea dramatică în finală în fața gazdelor după loviturile de la 7 metri /24-24 după 60 minute), începutul lui 2019 înseamnă pregătire fizică asiduă și noi antrenamente tactice. Tricolorii s-au reunit vineri în capitală.
Selecționerul Manuel Montoya Fernandez a dat credit în acest stagiu de pregătire și mai multor jucători tineri. Mezinii lotului sunt doi puști de doar 18 ani. Portarul Andrei Lazăr de la CSM București și centrul Andrei Buzle, jucător legitimat la celebra Barcelona.
Noul diamant al handbalului românesc spune că perioada petrecută la Academia grupării catalane l-a maturizat mult și simte că poate deveni o piesă de bază pentru naționala de seniori în tentativa de a se califica la Jocurile Olimpice pentru prima oară după ediția din 1992 de la Barcelona.
”Este o oportunitate mare pentru mine să fac parte din lotul național, o șansă să-mi găsesc locul la prima reprezentativă. Într-un an și jumătate la Barcelona am ajuns să acumulez multe informații și văd lucrurile într-o perspectivă diferită. Mă ajută mult faptul că la lot selecționerul este spaniol. Jucătorii cu experiență m-au primit foarte bine, nu au făcut diferență între cei mai tineri și ”veterani” . Încercăm să creem un grup unit și să devenim mai buni pe zi ce trece. Visul meu se leagă de Jocurile Olimpice de la Tokyo. Aș fi foarte mândru să reprezint România la JO” - Andrei Buzle, handbalist echipa națională a României.
Montoya și Sadoveac, calcule pentru EURO 2020
Selecționerul Manuel Montoya și veteranul Marius Sadoveac au vorbit și despre șansele tricolorilor de a prinde biletele pentru EURO 2020 după debutul slab soldat cu înfrângerea din Portugalia 13-21 și cea de acasă în fața campioanei mondiale Franța, scor 21-31.
În aprilie, România va întâlni într-o dublă manșă Lituania și doar două victorii ne mai țin în cărțile calificării.
”Toate meciurile amicale pe care le avem în acestă perioadă sunt importante, trebuie să închegăm echipa și să căpătăm încredere pentru meciurile oficiale. Mai avem șanse la turneul final, dar este destul de greu, avem nevoie de două victorii contra Lituaniei, o victorie cu Portugalia, plus o înfrângere a Portugaliei în Lituania...eu încă sper și cred în calificare" - Marius Sadoveac, handbalist echipa națională a României.
”Disputăm mai multe meciuri amicale pentru a ne îmbunătăți jocul, iar astfel de confruntări ne arată dacă mergem în direcția bună și la ce nivel suntem. Eu cred în posibilitatea de a ajunge la următorul turneu final, contează mult ce facem în meciurile cu Lituania, este destul de greu să terminăm pe locul 2, dar vom vedea totul la momentul respectiv, pentru că și în celelalte grupe au fost rezultate ciudate. Liga Națională este de nivel bun, sunt multe cluburi care se luptă de la egal la egal, Dinamo și CSM joacă și în cupele europene, iar o astfel de experiență a jucătorilor îi ajută și la lotul național” - Manuel Montoya, selecționer naționala masculină de handbal a României.