Ne-a dezmembrat şi Irlanda, 10-44. "Stejari", batem şi noi pe cineva?

Ultima actualizare:

    După ruşinea cu Franţa, România a pierdut din nou umilitor la Mondialul de Rugby, 44-10 cu IrlandaFoto: AP
După ruşinea cu Franţa, România a pierdut din nou umilitor la Mondialul de Rugby, 44-10 cu IrlandaFoto: AP

România a avut ghinionul să înceapă Campionatul Mondial de Rugby din Anglia cu cele mai grele meciuri posibile, împotriva marilor favorite Franţa şi Irlanda. Le-am trecut pe ambele cum ne aşteptam, adică pierzându-le la scor. Asta pentru că nici partida de aseară nu ne-a adus vreo surpriză.

„Stejarii” au început lupta cu irlandezii la fel ca pe cea cu Franţa, adică rezistând. S-a mers o bună bucastă de timp cap la cap, cu câteva lovituri de penalitate transformate de fiecare parte. Primul eseu al meciului a venit abia în minutul 20 şi a fost înscris, bineînţeles, de Irlandezi. Madigan, care a greşit doar două transformări toată seara, i-a acompaniat pe Bowe, Earls şi Kearney, concretizându-le eseurile şi scorul a ajuns la un incredibil 37-3 cu un sfert de oră înainte de final. Indisciplina ne-a costat şi de această dată, filmul rupându-se în momentul când Gal a încasat un galben şi a trebuit să jucăm cu om în minus între minutele 60 şi 70. Tabela s-a dus repede la 44-3, dar Toniţa a reuşit cu câteva minute înainte de final eseul de onoare. Oricum n-aveam nicio şansă.

"Stejarii" au ţinut piept irlandezilor în prima parte, dar apoi au început să încaseze eseu după eseu
"Stejarii" au ţinut piept irlandezilor în prima parte, dar apoi au început să încaseze eseu după eseu

Băieţii noştrii au demonstrat din nou că la trântă sunt buni, doar că rugby-ul nu înseamnă doar asta. Am avut tot timpul o viteză în minus, iar greşelile de îndemânare şi pasare a balonului ne-au arătat valoarea. Românii se pot mândri însă cu faptul că au jucat şi au cântat imnul în faţa unui record de asistenţă la un meci de Cupă Mondială, nu mai puţin de 89.900 de spectatori fiind prezenţi aseară la meciul nostru de pe Wembley. Pentru noi, abia acum începe însă competiţia. Avem în sfârşit în faţă două meciuri accesibile, cu Canada, pe 6 octombrie şi cu Italia, pe 11 octombrie, şi n-avem voie să nu câştigăm măcar unul.

Galbenul lui Gal ne-a ucis şi de această dată, la fel ca cel al lui Paulică Ion cu Franţa
Galbenul lui Gal ne-a ucis şi de această dată, la fel ca cel al lui Paulică Ion cu Franţa

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net