"Noua oră de sport"! COSR a prezentat la Cluj un proiect pilot pentru ora de educație fizică în școli

Ultima actualizare:

    Mihai Covaliu și Ionuț Rada au făcut sport cu copiii
Mihai Covaliu și Ionuț Rada au făcut sport cu copiii

Campionii sportului românesc au prezentat la Cluj o propunere de “nouă oră de sport”, care aduce în atenţia guvernanţilor, dar şi a profesorilor, părinţilor şi copiilor, beneficiile mai multor discipline neglijate în mod obişnuit de programa şcolară.

La evenimentul organizat în cadrul Sports Festival au venit în mijlocul copiilor vedete precum Mihai Covaliu, Loredana Dinu, Alexandru Dedu, Ionuţ Rada şi port-drapelul României la trei ediţii ale JO de Iarnă, biatlonista Eva Tofalvi. Cei mici au avut ocazia să îşi încerce mâna la un sport de “vară”, scrimă, şi la unul “de iarnă”, biatlon.“Nu dăm lecţii nimănui, este o propunere, o altfel de oră de sport care poate avea nenumărate beneficii pentru copii. Repet, este un proiect-pilot. Un alt mod de a privi ceea ce avem acum, o altă interpretare. Altcineva poate veni cu o idee mai bună. E clar că, dacă mergem în continuare cu ce avem acum, nu vom ajunge unde ne dorim. Astfel de iniţiative au menirea de a testa, de a aduce în atenţia copiilor şi părinţilor ce posibilităţi sunt la ora de sport”, a spus preşedintele COSR Mihai Covaliu, care s-a întrecut cu fostul fundaș al echipei naționale, Ionuţ Rada, la o probă adaptată de “biatlon”, în Parcul Central.“Vrem să scoatem în evidenţă că sunt diferite exerciţii care te pot introduce în disciplina respectivă fără să te deplasezi într-un loc special amenajat”, a mai spus Covaliu la evenimentul de la Sports Festival, cel mai mare festival sportiv din Europa de Est.Şi partenerul lui de întrecere, ex-fotbalistul Ionuţ Rada, a aplaudat evenimentul: “Asta înseamnă sport până la urmă, înseamnă distracţie şi  voie bună. Sunt bucuros de această iniţiativă. Le-am transmis copiilor să facă mişcare oriunde şi oricând.”Alexandru Dedu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, vede în “Noua oră de sport” un proiect ce poate aduce schimbări reale: “Mi-a plăcut efervescenţa de aici, instalaţiile sunt ok, un eveniment bun pentru promovarea sportului de masă la noi în ţară”.

Chiar dacă temperatura la Cluj a trecut bine de 30 de grade, Eva Tofalvi a fost asaltată de copii doritori să afle tainele biatlonului şi, mai ales, ale armei aduse de sportivă. “Este cea mai importantă piesă pentru o biatlonistă. Copiilor le place. Îi atrage. Nu este uşoară, dar dacă înveţi, e chiar distractivă. Arma îţi dă sentimentul că eşti deasupra tuturor. Dacă ai o tragere fără greşeli, şi alergi decent, ai şanse la medalie”, a spus Eva, participantă la 6 ediții ale Jocurilor Olimpice de Iarnă.

Alexandru Dedu a ținut ora de sport cu copiii la Cluj
Alexandru Dedu a ținut ora de sport cu copiii la Cluj

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net