O nouă despărțire în tenisul românesc: Gabi Ruse a renunțat la antrenor

Pare să fi venit sezonul despărțirilor în tenisul românesc. După ce Simona Halep a încheiat colaborarea cu cei doi antrenori ai săi, ieri a venit rândul celei de-a patra românce din clasamentul mondial, Gabriela Ruse, să ia aceeași decizie.

Andrei Cociașu și Gabi Ruse, după finala jucată la Palermo, anul trecut (FOTO: Instagram)
Andrei Cociașu și Gabi Ruse, după finala jucată la Palermo, anul trecut (FOTO: Instagram)

Clasată pe locul 61 WTA, Gabi Ruse a fost una dintre cele mai în formă tenismene românce din circuit. Ascensiunea sa, începută anul trecut și concretizată cu titlul de la Hamburg și finala de la Palermo, a continuat cu intrarea în premieră în Top 100 WTA, câștigarea pentru prima dată a unui meci pe tabloul principal al lui Grand Slam și, de luni, cu urcarea pe locul 61 în lume, cel mai bun din carieră. Ei bine, chiar dacă toate păreau că merg foarte bine, ieri antrenorul ei, Andrei Cociașu, care a fost alături de ea în toată această perioadă, a anunțat încheierea colaborării. După tonul mesajului, se pare că jucătoarea a fost cea care a decis despărțirea. ”Aș dori să vă anunț că din păcate colaborarea mea cu Gabriela Ruse a luat sfârșit. Când am batut palma la începutul verii trecute, am stabilit împreuna că Top 50 WTA este un obiectiv cât se poate de tangibil și realist, având în vedere oceanul de potențial în care se scălda tenisul ei. Am crezut amândoi zi de zi în această viziune și mă declar foarte norocos și recunoscător să fi luat parte la parcursul excepțional din ultimul an. Aș dori să îi mulțumesc Gabrielei pentru șansa oferită și îi urez mult succes pentru restul sezonului”, a scris, printre altele, Andrei Cociașu pe Instagram.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net