Oana Manea își dorește un copil
Pivotul Oana Manea și-a anunțat retragerea din handbal, fiind sărbătorită de colegele de la CSM București
După 15 ani petrecuți la cel mai înalt nivel, Oana Manea (34 de ani) se desparte de sport. Ea își dorește să-și dedice mai mult timp familiei și să devină mamă.Cu excepția Mondialului din 2005, bucureșteanca a bifat, în ultimele două decenii, mai toate marile performanțe din handbalul românesc, la feminin, atât cu echipa reprezentativă, cât și cu cele de club. A fost campioană a României în douăsprezece rânduri, cucerind Cupa și Supercupa de câte patru ori. A triumfat în Liga Campionilor (2016), fiind finalistă în 2010 și semifinalistă în 2009, 2012, 2013, 2017 și 2018. De asemenea, a câștigat Trofeul Campionilor EHF și Cupa Cupelor în 2007. Cu naționala de senioare, pentru care a disputat 193 de meciuri şi a marcat 433 de goluri, a cucerit medalia de bronz la CM 2015 și la CE 2010.
A primit tricoul CSMB înrămat
Legitimată la CSM București în ultimii cinci ani, Oana a avut parte de o surpriză din partea oficialilor clubului și a colegelor sale. Ea a primit cadou un tablou cu tricoul pe care l-a purtat în ultimele sezoane şi o plachetă de la directorul general al grupării din Capitală, Gabriela Szabo. "Ştiam că va urma finalul… M-a emoţionat acest moment. Nu mă aşteptam să primesc acest dar minunat. A fost cea mai mare bucurie când am venit la CSM. Voiam să vin acasă. Nu mă gândeam că voi face performanţă în oraşul în care m-am născut. A fost ceva incredibil să câştig Liga Campionilor. Sper să fi fost iubită şi ca om, şi ca sportive. Cred că am fost destul de populară şi vreau să le transmit fanilor că-i apreciez şi le mulţumesc că au fost alături de noi”, a spus pivotal, care a promis că va veni la meciurile CSM-ului. ”Îmi va lipsi handbalul. Jumătate din viaţă mi-am dedicat-o sportului. Nu cred că voi rămâne în lumea handbalului. Vreau să fac cu totul altceva. Să învăţ alte lucruri. Acum, cel mai important este pentru mine familia. Sper şi îmi doresc enorm să fiu mamă”.