Sportul românesc, în doliu. A murit subit la doar 29 de ani
Se pare că sărbătorile din acest an vor fi îmbrăcate în negru. După pierderea lui Titus Munteanu şi a lui Nae Lăzărescu o altă moarte ne ia prin surprindere. O jucătoare de tenis de masă a murit, joi seara, în mod subit.
Jucătoarea a acuzat o durere de cap bruscă şi extrem de puternică şi a fost transportată la spitalul din Roubaix, unde a fost dusă direct la secţia de reanimare, dar a intrat rapid în comă. Diagnosticată cu meningită bacteriană, Valeria Borza a încetat din viaţă la ora 18.15, portivit româniatv.net.
"Sunt în stare de şoc, nu-mi vine să cred, ne-am întâlnit ultima dată la Europenele de la Schwechat, din luna octombrie. Era o stângace foarte bună! A murit din cauza unei meningite bacteriene", a declarat pentru ProSport jucătoarea Eliza Samara.
"S-a născut la Caransebeş, iar de la vârsta de 13 ani a mers la Centrul Olimpic de la Bistriţa. A stat acolo până a terminat junioratul. E medaliată la Europenele de cadeţi în proba pe echipe şi avea foarte multe calităţi. După ce a terminat junioratul, Vali a mers mai întâi în Spania, iar apoi în Franţa, unde se stabilise. Sunt foarte trist", a spus şi Viorel Filimon, fost antrenor al Valeriei Borza şi actualul selecţioner al reprezentativei feminine.
Valeria Borza era legitimată la echipa franceză Lys-lez-Lannoy şi tocmai se pregătea să vină în România pentru a petrece sărbătorile la Caransebeş, alături de familie. Tânăra de 29 de ani se îndrepta spre autobuzul care urma să o ducă la aeroportul Charleroi, dar nu a mai apucat să ajungă în sânul familiei.