Simona Halep: «Pentru tenis, aş face încă o dată operaţie la sâni»

Ultima actualizare:

    Simona Halep e in sferturi la Australian Open
Simona Halep e in sferturi la Australian Open

Simona Halep, eroina sportului românesc din acest început de an, a ajuns în sferturile de finală la Australian Open. După victoria cu 6-4, 2-6, 6-0 obţinută în faţa Jelenei Jankovic, succes care i-a asigurat locul pentru prima dată în sferturile unui turneu de Grand Slam, SImona Halep a fost asaltată cu întrebări de ziarişti la conferinţa de presă. Iată în continuare transcrierea integrală a acesteia, în timpul căreia, veţi vedea, a fost întrebată şi de operaţia de micşorare a sânilor, despre lipsa antrenorului, dar şi despre viitoarea adversară, Dominika Cibulkova.

Reporter: Cât de satisfăcută ești cu această victorie? E o premieră pentru tine.

Simona Halep: Da, a fost visul meu de dinaintea startului acestui an să ajung să joc în sferturile de finală la un Grand Slam. Sunt foarte încântată că am jucat foarte bine azi. În setul al treilea am jucat cel mai bun tenis al meu. A fost un meci dificil, dar vreau să mă bucur și să încerc să dau tot ce e mai bun în turul următor, pentru că va fi foarte greu.

Este mai multă presiune pe tine?

Nu, pentru că vreau să mă bucur de această prezență în sferturile de finală. E pentru prima dată în carieră când sunt în această fază. Voi încerca să fiu fericită pe teren și să dau tot ce e mai bun din mine, să mă mișc bine și să fiu relaxată. Pentru că e șansa mea și trebuie să lupt pentru ea.

Jankovic a jucat foarte bine în setul secund. Poți să ne spui cum ai reușit să întorci totul în favoarea ta în cel de-al treilea set?

Da, a jucat foarte bine în setul secund. Am fost puțin obosită după primul set. Nu știu de ce. Dar energia mea a fost mult scăzută. Apoi, la 5-2, m-am gândit că voi pierde setul și voi încerca să revin în cel de-al treilea. Am fost la toaletă și am fost gata să joc în al treilea set. Mi-am zis că nu am nimic de pierdut. E șansa mea și am luptat pentru fiecare punct și pentru meci, pentru visul meu. Am făcut totul foarte bine. Am fost foarte agresivă în setul decisiv și am lovit mingea.

Ai câștigat foarte multe meciuri anul trecut și 6 titluri. Este o încercare diferită să câștigi meciuri la un Grand Slam?

Da, pentru mine e mereu un turneu diferit. Turneele de Grand Slam pun foarte multă presiune. Așa era până acum, dar aici am început să joc bine. Mi-am îmbunătățit loviturile de la meci la meci, mi-am îmbunătățit jocul. În primul tur aici am avut multă presiune, pentru că este un Grand Slam și e diferit de orice fel de turneu. Am câștigat anul trecut turnee, dar mici, mult mai mici ca acesta. Am vrut doar săă îmi joc șansa la fiecare meci și să dau tot ce e mai bun din mine, ca și anul trecut.

Ești aproape de a intra în Top 10.

Sper.

Este ca și stabilit.

Mă bucur să aud asta, dar trebuie să lupt în turul următor, pentru că un turneul de Grand Slam este un turne de Grand Slam. Nu mă interesează clasamentul acum. Vreau doar să mă bucur de fiecare meci.

De obicei jucătorii au un nou antrenor și continuă să meargă mai departe. Tu nu ai un antrenor acum. Ne poți spune de ce?

Da, pentru moment, nu am antrenor. Vreau să îmi găsesc calea de anul trecut, deoarece am fost foarte agresivă și am avut foarte multă încredere în mine anul trecut. Vreau să îmi regăsesc acea cale.Vor avea un antrenor după acest turneu. Vreau să învăț mai multe.

Ai mai jucat pe un teren atât de mare la un turneu de Grand Slam până acum?

Am jucat contra lui Jankovic la US Open în 2010, parcă, în primul tur. M-a bătut acolo.

Privind prin prisma meciurilor câștigate de tine anul trecut, te simți pregătită să faci parte din Top 10?

Da, în Top 10 e o mare diferență, pentru că jucătoarele sunt foarte puternice. Ele luptă pentru fiecare punct. Joacă foarte bine până la ultima minge a meciului. Va fi dificil. Va fi mai multă presiune. Toată lumea vrea să învingă o jucătoare din Top 10. Nu e ușor, dar eu vreau să îmi îmbunătățesc jocul și mai mult.

Poți să vorbești despre punctele cheie, cele mai importante, petrecute din iulie, de când ai câștigat primul titlu, până acum, când ești pe cale să intri în top 10?

Cred că am început să joc bine de la Madrid. Domnul Țiriac mi-a acordat un wild-card. M-a ajutat foarte mult. Am pierdut în primul tur, dar am jucat parcă trei ore. După aceea am simțit că pot juca la un nivel foarte bun. După Roma, după ce am învins-o pe Radwanska, pe care o credeam invincibilă din cauză că jocul ei e foarte diferit. După acea victorie am câștigat foarte mult în încredere, am început să cred că pot învinge jucătoarele de tip și că pot fi la un nivel foarte înalt.

Ne poți spune cum i-ai simțit pe români în spatele tău? Victoriile tale au fost pe prima pagină în ziare, la TV sau la radio s-a vorbit despre tine?

Au făcut foarte multe lucruri frumoase pentru mine anul trecut. Am fost pe prima pagină, așa cum ați spus. Dar pentru mine nu a fost așa o mare plăcere, pentru că este obositor să merg la televiziuni sau alte lucruri de genul ăsta. Vreau doar să mă concentrez pe fiecare moment din tenis, deoarece tenisul nu așteaptă după mine. Trebuie să fii concentrat și să lupți pentru fiecare oportunitate pe care o ai. Așa că vreau să le mulțumesc că mă susțin atât de mult. Și acum am auzit să mă susțin la fel de mult.

Jelena a tot cerut challange în ultimul game al primului set.

Acel game a fost important pentru amândouă.

Ea are tendința de a face deseori asta. Când joci împotriva ei, crezi că e ciudat cât de mult se înșală la challenge?

Eu nu pot vedea liniile arbitrilor. Dar uneori văd mingile și sunt relaxată atunci când ea cere un challenge. Dar cred că ea era foarte nervoasă dacă a cerut două challenge-uri în primul game. Dar a fost șansa mea să intru în meci.

Ți-a dat încredere când ai văzut că a cerut challenge degeaba?

Da.

Oamenii vor să știe mai multe despre tine, despre operația de micșorare a sânilor făcută acum 4 ani. Este o parte a succesului tău de azi?

Da, operația de micșorare a sânilor a fost făcută acum mult timp. Sunt fericită că am făcut-o. Acum, dacă ar trebui să o mai fac o dată, pentru tenis, aș face-o. A fost o decizie bună pentru mine.

Cu cine vorbești despre strategia meciurilor, dacă nu ai antrenor?

Cu nimeni.

Deci iei toate deciziile de una singură?

Le iau singură. M-am simțit pregătită de meciul contra Jelenei Jankovic deoarece știam că trebuie să alerg foarte mult. Ea returnează foarte multe mingi. Lovește puternic. Dar am vrut să joc agresiv și nu atât de aproape de ea. Știți, backhand-ul ei e foarte bun. Așa că am încercat să joc diferit.

Deci, când tu vorbești despre echipa ta, e vorba de preparatorul fizic și de sparring partner?

Da, amândoi sunt aici cu mine.

Pari foarte încrezătoare în acest moment. De unde ai atâta încredere în tine și motivație?

Nu știu. Așa sunt eu. Îmi place să lupt în fiecare moment. Vreau să îmi joc șansele. Este o mare șansă să pot juca aici, la Grand Slam-uri. Este foarte plăcut. Am luptat foarte mult aici.

Îți amintești de semifinale jucată de Irina Spîrlea la US Open contra lui Venus?

Eram prea mică.

1997.

1997? Nu, eram prea mică.

La ce jucători români de tenis te uitati când erai mică?

Am văzut câteva înregistrări pe YouTube cu Ilie Năstase, Virginia Ruzici. Dar nu am văzut foarte bine.

Ce părere ai de Cibulkova?

Va fi un meci foarte dificil. Am mai jucat împotriva ei. Știu că se mișcă foarte bine, că lovește toate mingile. Trebuie să fiu pregătită să alerg foarte mult și să mă apăr foarte bine, pentru că ea lovește cu adevărat puternic. Trebuie să fiu agresivă și să mă bucur de prezența în sferturile de finală pentru prima dată în carieră. Vreau să fiu fericită pe teren.

Anul trecut au cucerit 6 titluri. Crezi că ești pregătită să câștigi acest turneu?

Nu pot compara turneele pe care le-am câștigat anul trecut cu un Grand Slam. În mintea mea pot spune că nu sunt pregătită acum. Dar vreau să cred că trebuie să îmi joc șansele la fiecare meci și să văd cât de departe pot ajunge.

Aşa arăta înainte de operaţie

În 2009, la aproape un an după ce cucerise titlul junioarelor la Roland Garros, Simona Halep a făcut operaţie de micşorare a sânilor. „Ma durea spatele îngrozitor şi nu puteam să mă mişc pe teren. Am făcut operaţia, iar acum mă simt excelent”, declara la vremea respectivă Simona. Din 2009, anul efectuării operaţiei, şi până acum, Simona a crescut constant în clasament, ajungând să termine anul 2013 pe locul 11 în lume.

Cine e Cibulkova?

Slovaca Dominika Cibulkova, adversara Simonei Halep din sferturile de finală, este una dintre adversarele cu un stil de joc care nu îi convine deloc jucătoarei noastre. De altfel, slovaca are 2-1 în meciurile directe cu Simona, ultima victorie a Cibulkovei venind anul trecut, pe hard, la Indian Wells. Cibulkova ocupă locul 24 în lume şi are 24 de ani.

Cel mai bun loc ocupat în carieră a fost 12, în 2009, an în care a ajuns în semifinale la Roland Garros. Are două titluri WTA, Moscova (2011) şi Carlsbad (SUA, 2012). Mai are în palmares sferturi de finală la US Open (2010), Wimbledon (2011), Roland Garros (2012) şi acum la Australian Open.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net