Pistorius, la un an de la uciderea iubitei sale: «Durerea mă consumă»

Ultima actualizare:

"Niciun cuvânt nu poate arăta sentimentele mele despre accidentul devastator care a cauzat atâta durere tuturor celor care o iubesc cu adevărat şi continuă să o iubească pe Reeva. Durerea şi tristeţea, mai ales pentru părinţii, familia şi prietenii Reevei, mă consumă în fiecare zi. Voi purta pentru restul vieţii mele pierderea Reevei şi traumatismul total din acea zi", a scrie Oscar Pistorius, 27 de ani, într-un mesaj pe site-ul oficial.

Familia Reevei Steenkamp urmează să lanseze, vineri, baloane în memoria tinerei.

"Vom ridica baloane spre cer. Vor fi roşii şi albe, culorile ei preferate. Vrem ca totul să fie privat", a declarat Michael Steenkamp, unchiul Reevei.

Într-un interviu pentru The Times, June, mama Reevei, spune că nu reuşeşte să-şi revină după pierderea fiicei sale.

"Este foarte, foarte greu şi nimic nu va putea schimba asta. În circumstanţele actuale nu suntem bine. Nimic nu ne va face bine. Nimic din ce putem face sau spune nu va schimba niciodată nimic", a declarat June.

Oscar Pistorius a fost inculpat pentru uciderea cu premeditare a prietenei sale, după ce a împuşcat-o mortal pe aceasta, în noaptea de 13 spre 14 februarie 2013. Reeva Steenkamp, în vârstă de 29 de ani, era fotomodel sud-african şi prezentatoare TV. Ea a apărut pe coperta revistei FHM şi a fost imaginea cosmeticelor Avon în Africa de Sud.

Procesul urmează să se desfăşoare în perioada 3-20 martie.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Costel Galca (Sportpictures) jpg
Sigla FRF (Sportpictures) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Sporting Lisabona FK Bodo Glimt (EPA) jpg
Neymar (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
image
image