Robin Soderling l-a înlocuit pe Andy Roddick la Turneul Campionilor
Accidentat în urmă cu câteva săptămâni, al Mastersul de la Shanghai, Roddick a declarat că nu îşi poate bate joc de turneul londonez. Acesta se desfăşoara în sistem „round - robin", cei opt jucători fiind împărţiţi în două grupe, în interiorul căreia fiecare joacă împotriva fiecăruia. Iar trei meciuri sunt foarte multe pentru americanul din Nebraska, pe care accidentarea respectivă l-a făcut să renunţe la turneele de la Valencia şi de la Paris.
Marele beneficiar al abandonului lui Roddick este suedezul Robin Soderling. Considerat unul dintre cei mai frumoşi tenismeni din circuit, acesta a eliminat, practic, de unul singur, în luna septembrie, echipa României din Grupa Mondială a Cupei Davis.Anul acesta el a ajuns în finală la Roland Garros, eliminându-l în sferturile de finală pe marele favorit, Rafael Nadal, şi în sferturile de finală ale următoarelor două turnee de Grand Slam, Wimbledon şi US Open. De fiecare dată a fost învins de acelaşi om, liderul mondial, elveţianul Roger Federer.
Prin urcarea pe tabloul pricipal a lui Robin Soderling, francezul Jo-Wilfred Tsonga, al zecelea jucător al lumii în acest moment, a devenit prima rezervă a turneului, urmând să ia locul oricărui jucător dintre cei opt în cazul unei indisponibilităţi în faza grupelor.