Româncele Incze Kriszta și Alexandra Anghel, învinse dramatic la CE de lupte
Atât Incze Kriszta, cât și Alexandra Anghel au acuzat probleme medicale la finalele Campionatului European de lupte de la București
Două reprezentante a avut România în finalele Campionatului European de lupte, vineri seara. Și ambele au pierdut ”la mustață” disputele. Vicecampioană continentală de tineret (sub 23 de ani), în martie trecut, la Novi Sad, Incze Kriszta își dorea să cucerească o medalie și mai strălucitoare la senioare. Iar sportiva din Sf. Gheorghe a fost foarte aproape de a o obține. Kriszta a dominat prima parte a confruntării cu Elis Manolova (Azerbaidjan), a condus cu 4-0, dând senzația că are victoria în buzunar. N-a fost așa fiindcă adversara ei s-a dovedit mult mai proaspătă pe final, când a egalat scorul. Deși încurajată frenetic de spectatori, Kriszta a fost surprinsă din nou, cedând când mai erau câteva secunde (4-6)...
Incze Kriszta a leșinat după finală
După ce a dat mâna cu Manolova și a coborât de pe podiumul de concurs, reprezentantei României i s-a făcut rău, întinzându-se pe culoarul de acces al sportivilor. Mai mulți medici i-au acordat primul ajutor. Din fericire, n-a fost vorba despre ceva grav, Kristzta fiind prezentă ulterior la festivitatea de premiere.
Cu ceva probleme de sănătate s-a confruntat în disputa imediat următoare și Alexandra Anghel. Calificată în meciul pentru locurile 3-4 de la categoria 72 de kilograme, ea a pierdut la fel de dramatic (4-5) disputa cu rusoaica Tatiana Koleșnikova Morozova. În timpul confruntării, Alexandra a acuzat o lovitură la cap, fiind necesară intervenția medicilor.
Până ieri, România cucerise la această ediție a Europenelor 3 medalii. La feminin, pe lângă ”argintul” obținut de Incze Kriszta, Andreea Beatrice Ana (55 kg) a câștigat medalia de bronz. Aseară, după închiderea ediției, având ”argintul” asigurat, luptătorul de greco-romane Florin Tiță (categoria 55 kg) a disputat finala cu Vitali Kabaloev (Rusia).