Româncele, „out” rând pe rând de la Wimbledon. Begu, singura rămasă
Româncele angrenate fie în calificările probei de simplu de la Wimbledon, fie pe tabloul principal, au părăsit, rând pe rând competiția, singura rămasă în turul secund fiind Irina Begu (34 de ani, 115 WTA).

Conaționala noastră și-a asigurat prezența în runda a doua de la Wimbledon, după ce a învins-o, marți, pe slovena Kaja Juvan (24 de ani, 240 WTA), în trei seturi, 7-6 (8/6), 1-6, 6-3. Irina Begu a produs o revenire spectaculoasă, redresându-se după un al doilea set slab și impunându-se în decisiv în fața jucătoarei de tenis venite din calificări. Anterior, cele două s-au mai întrecut, în 2019, la București, în optimi, Begu obținând victoria și atunci, cu 6-4, 6-3. Pentru un loc în turul trei de la Wimbledon, românca își va măsura, joi, forțele cu australianca Daria Kasatkina (28 de ani, 18 WTA), care a trecut marți de columbianca Emiliana Arango (24 de ani, 76 WTA), 7-5, 6-3.
Ultimul an de carieră pentru Sorana Cîrstea
De cealaltă parte, Sorana Cîrstea (35 de ani, 168 WTA) și Jaqueline Cristian (27 de ani, 52 WTA) și-au luat, marți, „adio” de la turneul de Grand Slam, după ce, anterior, tot în runda inaugurală, au fost eliminate Anca Todoni (20 de ani) şi Gabriela Ruse (27 de ani, 58 WTA). Cel mai recent, Sorana Cîrstea a cedat în fața americancei Hailey Baptiste (23 de ani, 55 WTA), scor 6-7 (0), 6-1, 6-2, după un meci care a durat două ore şi patru minute. Românca a făcut față așa cum a putut unei partide disputate la peste 30 de grade Celsius, având mici „scăpări” nervoase la adresa arbitrului. Pentru Sorana Cîrstea, retragerea pare să bată la ușă: „Vom vedea ce va urma, probabil acesta va fi ultimul meu an, așa că vom stabili exact ce program voi avea în continuare”. Înapoi în timp, sportiva din țara noastră are drept cel mai memorabil moment la un turneu mare ediția din 2009 a lui Roland Garros, când a ajuns până în sferturile de finală ale turneului parizian.
România a avut şi patru reprezentante în calificări: Miriam Bulgaru (26 de ani, 203 WTA) şi Ana Bogdan (32 de ani, 246 WTA) au fost eliminate în primul tur, iar Patricia Ţig (30 de ani, 215 WTA) şi Mihaela Buzărnescu (37 de ani, în afara ierarhiei WTA, intrată pe baza clasamentului protejat) au fost învinse în cel de-al doilea.
Surprizele se țin lanț la Grand Slam-ul englez
Una dintre principalele favorite la cucerirea trofeului a părăsit competiția încă din primul tur, jucătoarea americană Coco Gauff (21 de ani, 2 WTA) fiind de ucraineanca Dayana Yastremska (25 de ani, 42 WTA), după un duel decis în două seturi, 7-6 (7/3), 6-1. Sportiva din SUA, de altfel campioană la Roland Garros în urmă cu o lună, este a treia jucătoare din era Open, care pierde meciul de debut la Wimbledon, în același an în care a fost laureată pe zgura pariziană, după belgianca Justine Henin (2005) și italianca Francesca Schiavone (2010). Nici compatrioata Jessica Pegula (31 de ani, 3 WTA) n-a avut mai mult noroc, aceasta părăsind competiția londoneză încă din primul tur, după două seturi, 6-2, 6-3, în fața italiencei Elisabetta Cocciaretto (24 de ani, 116 WTA). Ziua de marți nu i-a purtat noroc nici campioanei olimpice en-titre, chinezoaica Zheng Qinwen (22 de ani, 6 WTA), care a pierdut, după trei seturi, 7-5, 4-6, 6-1, în fața cehoaicei Kateřina Siniaková (29 de ani, 81 WTA).
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!
































