România atacă Georgia, la rugby, cu georgienii

Ultima actualizare:

    Otar Turashvili a jucat împotriva Franței pe Stadionul Olimpic din LondraFoto: Guliver / GettyImages
Otar Turashvili a jucat împotriva Franței pe Stadionul Olimpic din LondraFoto: Guliver / GettyImages

Echipa de rugby a României l-a readus în lot, pentru meciul cu Georgia, de sâmbătă, 9 februarie, de la Cluj, pe talonerul de origine georgiană Otar Turashvili, iar pregătirea înaintării i-a fost încredințată lui Lasha Tavartkiladze

Socotit a fi derby-ul competiției denumită și Turneul celor 6 Națiuni Bis, meciul dintre România și Georgia, de sâmbătă, este și un prim prilej pentru Stejari de a recâștiga ceva din prestigiul pierdut după excluderea de la Cupa Mondială.Cum adversarii sunt cunoscuți pentru forța pachetului de înaintare, antrenorul interimar Marius Tincu și consilierul Lynn Howells l-au readus în lot, după o pauză de un an și jumătate, pe talonerul Otar Turashvili (32 de ani). Născut în Georgia, la Tbilisi, acesta a fost primul sportiv naturalizat care a evoluat pentru echipa de rugby a României, în 2012. Iar de atunci a bifat alte 34 de meciuri internaționale, inclusiv la Cupa Mondială din 2015. Legitimat la Colomiers, în liga franceză, Tura poate aduce stabilitate liniei I alături de experimentații Mihăiță Lazăr, Andrei Ursache, Constantin Pristăviță sau Eugen Căpățână în condițiile în care Andrei Rădoi și-a anunțat retragerea. Turashvili a jucat de două ori contra Georgiei, fiind victorios în 2017. 

Antrenor școlit în Noua Zeelandă

O altă mutare interesantă s-a produs și în staff-ul tehnic, unde a fost cooptat, ca responsabil cu pregătirea înaintării, georgianul Lasha Tavartkiladze (32 de ani). Specializat ca jucător pe postul de flanker, el a disputat 9 meciuri pentru echipa Georgiei. În 2010, a evoluat contra României, la București (10-22), iar apoi a jucat și la IRB Nations Cup. Uns antrenor al grămezii la CSM București în 2017, Lasha s-a școlit, în iulie trecut, în Noua Zeelandă. Atunci el a participat la ”Cursurile de înaltă performanță în antrenorat” organizate de Crusaders, selecționata provincială care participă la Super Rugby.

Programat în etapa cu numărul 1 din ediția 2019 a Rugby Europe International Championship, meciul România – Georgia se va disputa pe Cluj Arena, în 9 februarie, la ora 14.00 (în direct la Telekom Sport).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net