«România este cea mai bună echipă din Europa»
Victoriile obţinute de echipele româneşti în faţa unor campioane mondiale se pot număra, probabil, pe degetele ambelor mâini. Miercuri seară (9 martie), s-a mai bifat un succes notabil, la handbal.
Naţionala feminină de handbal a României a învins cu scorul de 25-20 (16-9) formaţia Norvegiei, deţinătoarea titlului mondial, dar şi a celor european şi olimpic. Meciul a fost unul absolut uluitor, care a ridicat în picioare cei peste 7.000 de spectatori din sala Transilvania din Cluj, martori ai unei victorii istorice, prima în faţa nordicelor într-un meci oficial din ultimii 16 ani.“Mă bucur că am reuşit să învingem Norvegia după atâţia ani, cea mai bună echipă la nivel mondial din ultimul deceniu. Cred că astăzi am învins pentru că tactica noastră a fost mai bine pusă la punct şi am jucat ca o echipă. Vom fi fericite încă o oră probabil, iar apoi ne concentrăm pe ce urmează, obiectivul major fiind meciurile de la turneul preolimpic din Danemarca”, a spus Eliza Buceschi după meci.Meciul retur dintre România şi Norvegia se va disputa duminică, la Stavanger, de la ora 19.00, iar dacă ar fi să ne luăm după antrenorul oaspetelor, “tricolorele” pornesc ca favorite. “România a dovedit azi că e cea mai bună echipă din Europa. A jucat la fel ca la Mondialul din decembrie, dar noi nu am fost la fel ca atunci. România a fost astăzi mai bună şi cred că se va califica la Jocurile Olimpice. Nu pot fi decât propriul lor adversar”, a spus Thorir Hergeirsson.Dincolo de returul cu nordicele, de duminică, cel mai important moment pentru handbalul românesc din acest sezon este turneul preolimpic de la Aarhus programat în perioada 18-20 martie. Acolo, “tricolorele” vor juca, în ordine, cu Danemarca, cu Uruguay şi cu Muntenegru. Primele două clasate se vor califica la Jocurile Olimpice de la Rio.