România, fără Halep contra Canadei?

Ultima actualizare:

    Echipa de Fed Cup, în formulă completăFoto: Răzvan Păsărică
Echipa de Fed Cup, în formulă completăFoto: Răzvan Păsărică

România şi-a aflat adversara din play-off-ul de calificare în Grupa Mondială I a Fed Cup: Canada. Din păcate, vom juca în deplasare, ceea ce îngreunează mult lucrurile.

La prima vedere, Canada părea cel mai accesibil adversar, iar sorţii au fost darnici cu echipa noastră. Numai că, la tragerea la sorţi a locului de desfăşurare a meciului, norocul nu a mai fost de partea noastră, căci gazda întâlnirii care va avea loc în perioada 18-19 aprilie va fi ţara nord-americană. Cu siguranţă pe hard, în sală. Ceea ce dă peste cap programul jucătoarelor noastre, care în acea perioadă tocmai îşi începeau în mod normal, programul de zgură. Tocmai din acest motiv, Simona Halep a lăsat să se înţeleagă că încă nu poate spune sigur că va juca. Ea a spus că programul va fi destul de încărcat în acea perioadă şi a precizat că nu ştie dacă poate veni pentru meciul împotriva Canadei.

„Va fi un meci greu, Canada are o echipă puternică. Suntem deja destul de sus în Fed Cup. Vom încerca să câştigăm pentru ţara noastră”, a afirmat Halep, care a recunoscut că nu ştie încă ce program va avea în acea perioadă. „Eu îmi văd de programul meu, sper să fiu aptă şi să câştigăm meciul”, a spus Halep.

Înaintea întâlnirii contra Canadei, în calendarul WTA sunt programate turneele de la Miami, din categoria Premier, ce se va disputa în perioada 24 martie - 5 aprilie, Charleston (Premier, 6-12 aprilie) şi Katowice (Polonia, 6-12 aprilie), iar după va avea loc turneul de la Stuttgart (Premier, 20-26 aprilie). Turnee importante, cu puncte multe.

Aşa cum la noi nu se ştie dacă va juca sau nu Simona Halep, nici canadiencele nu sutn sigure că se vor putea baza pe jucătoarea lor numărul 1, Eugenie Bouchard. La meciul din week-end, pierdut cu 4-0 acasă în faţa Cehiei, pentru Canada au jucat Francoise Abanda (232 WTA) şi Gabriela Dabrowski (184 WTA).

«Mă văd mamă cu trei copii»

Simona Halep  se implică  în campanii  umanitare
Simona Halep se implică în campanii umanitare

Simona Halep, cea mai valoroasă jucătoare a României, a participat, ieri, la o conferinţă de presă prin care se alătură campaniei „Grijă pentru copii”, dezvoltată de Salvaţi Copiii România, care contribuie la dotarea maternităţilor din ţară cu echipamente medicale necesare copiilor născuţi prematur.

Simona Halep s-a arătat încântată că poate să se alăture acestei campanii de ajutorare a copiilor născuţi prematur. “Faptul că este vorba despre copii care luptă pentru viaţă m-a determinat să mă implic în această campanie. M-a impresionat foarte mult numărul mare de copii născuţi prematur şi am făcut tot posibilul să susţin această campanie. Sunt foarte încântată de acest parteneriat cu Dorna. Am o relaţie specială cu copiii, îi iubesc. Mă bucur că pot face parte din acest proiect. Trebuie să ajutăm aceşti copii să supravieţuiască. Mă văd mamă cu trei copii. Îmi doresc foarte mult copii, dar voi vedea ce-mi rezervă viitorul”, a declarat Simona Halep.În România, unul din zece copii se naşte prematur şi are nevoie de îngrijire medicală specială, prin această campanie iniţinatorii, Dorna şi Salvaţi Copiii, reuşind să modernizeze în 2013 şi 2014 un număr de 30 de maternităţi, care au beneficat de investiţii de 300.000 de euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net