Ronnie O'Sullivan - Stuart Bingham, demonstrativ de gală la Circul Globus!
Meciul demonstrativ de snooker de la Bucureşti, dintre Ronnie O'Sullivan şi Stuart Bingham se va disputa la Circul Globus, la data de 21 noiembrie.
Cel mai ieftin bilet va costa aproximativ 15-20 euro. "Biletele se vor putea cumpăra în sistem online de la eventim. Vor fi preţuri accesibile. Am făcut o simulare împreună cu cei de la eventim, probabil că preţul pentru cel mai ieftin bilet va fi undeva la 15-20 de euro", a declarat organizatorul evenimentelor, Adrian Thiess.Multiplul campion mondial la snooker, Ronnie O'Sullivan, le-a transmis fanilor din România un mesaj prin intermediul unei înregistrări video: "Salut, sunt Ronnie O'Sullivan şi sunt nerăbdător să vin în România cu Stuart Bingham, campionul mondial. Aştept cu interes să joc în faţa iubitorilor snooker-ului din România. Pe curând".
Ronnie O'Sullivan, deţinător a cinci titluri mondiale la snooker, va susţine două partide demonstrative la Bucureşti şi Cluj-Napoca, locaţia de aici nefiind încă stabilită, pe 21 şi 22 noiembrie, în compania campionului mondial en-titre Stuart Bingham.
Cei cu dare de mână pot beneficia de bilete VIP-250 de bucăţi sau pachete Platinum VIP Experience – 20 de bucăţi. În această ofertă e inclusă cina cu cei doi jucători de snooker, cele mai bune locuri în sală, acces backstage, lounge înainte de eveniment, afterparty după demonstrativ, dar şi un cadou unic semnat de O’Sullivan şi Bingham.