Rugbiştii români au plecat la Cupa Mondială purtând căciuli dacice

Ultima actualizare:
Rugbiștii români în aeroport, înainte de decolarea spre Anglia
Rugbiștii români în aeroport, înainte de decolarea spre Anglia

Componenţii lotului naţional de rugby au plecat în această dimineață spre Anglia, unde vor participa la Cupa Mondială, sportivii români primind pe Aeroportul Henri Coandă, din partea Federaţiei Române de Rugby, câte o căciulă dacică, pileus.

România va evolua în Grupa D, având programate următoarele meciuri: cu Franţa, în 23 septembrie la Londra; cu Irlanda, în 27 septembrie la Londra; cu Canada, în 6 octombrie la Leicester; cu Italia, în 11 octombrie la Exeter.

Rugbistul Andrei Rădoi se gândeşte cu emoţie la prima partidă de la Cupa Mondială din Anglia, împotriva vicecampioanei mondiale Franţa, dar speră ca naţionala României să îşi realizeze obiectivul propus, de a câştiga două dintre cele patru partide din grupă.

"Oricând ne simţim români şi suntem mândri să purtăm însemne tradiţionale. Este un motiv în plus de bucurie. Sperăm să ne poarte noroc aceste căciuli şi să luptăm aşa cum au luptat şi strămoşii noştri. Am mai multe talismane, ghetele cu tricolorul sau brăţările. Totul e cu România, aşa cum sună şi una dintre devizele noastre: Toţi pentru România. Acum, emoţiile se amplifică şi abia aşteptăm să începem turneul. Cu Franţa va fi un meci foarte greu, vom începe ca din puşcă acest turneu, împotriva ultimei finaliste a Cupei Mondiale. Dar sperăm să ieşim cu capul sus de pe teren. Ne-am pregătit foarte bine pentru a realiza obiectivul stabilit, să câştigăm două meciuri. Mergem foarte încrezători şi cu ambiţie, pentru a ne întoarce cu obiectivul propus. Mergem degajaţi, cred că atmosfera de acolo ne va da aripi", a declarat Rădoi.

Lotul României la Cupa Mondială
Lotul României la Cupa Mondială

Căciulile dacice le vor fi utile rugbiştilor români, ţinând cont de vremea capricioasă din Anglia, este de părere pilierul Paulică Ion: "A venit şi ziua cea mare, sunt emoţii, dar şi puţină oboseală, pentru că de două zile ne facem bagajul. Mergem la marea înfruntare. Federaţia s-a gândit să ne facă şi un mic cadou, să nu uităm că suntem români, dar poate şi pentru că mergem în Anglia şi acolo e un pic mai răcoare. Sper să ne aducă şi noroc. Eu nu prea am talismane norocoase, pentru mine talismane sunt colegii mei. Atât timp cât suntem împreună şi suntem sănătoşi totul va fi bine".

Lotul României care va participa la Cupa Mondială de rugby este următorul: Adrian Apostol, Alexandru Ţăruş, Andrei Rădoi, Andrei Ursache, Ionuţ Botezatu, Cătălin Fercu, Csaba Gal, Daniel Carpo, Dănuţ Dumbravă, Eugen Căpăţână, Florin Ioniţă, Floriu Surugiu, Florin Vlaicu, Horaţiu Pungea, Johannes Van Heerden, Mădălin Lemnaru, Marius Antonescu, Michael Wiringi, Mihai Macovei, Mihăiţă Lazăr, Otar Turashvili, Ovidiu Toniţa, Paula Kinikinilau, Paulică Ion, Sabin Strătilă, Stelian Burcea, Tudorel Bratu, Valentin Calafeteanu, Valentin Popîrlan, Valentin Ursache, Viorel Lucaci.


    Lotul României la Cupa Mondială
Lotul României la Cupa Mondială

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net