Rugbiştii români îi cumpără casă unui fost coleg
La puţine minute după meciul-test România - Fiji 18-29, de la Bucureşti, români, britanici, francezi sau neozeelandezi s-au strâns la aceeaşi masă la o aruncătură de băţ de teren.
Cu un pahar cu bere în faţă, gustând din bucatele autohtone, aceşti prieteni ai sportului cu balonul oval au urmărit împreună două partide de top: Ţara Galilor - Australia 12-33 şi Franţa - Noua Zeelandă 12-39.
Scopul real al întâlnirii lor a fost însă altul: să strângă bani pentru George Baltă, tânărul taloner al Olimpiei care, în martie 2006, în urma unui accident suferit pe terenul de rugby, este imobilizat într-un cărucior cu rotile.
Bucureşteanul, care în primăvară a fost greu încercat şi de moartea tragică a fratelui său, Florin, de 26 de ani, îşi dorea foarte mult o casă cu grădină, în locuinţa sa, aflată la demisol, soarele ajungând foarte greu.
Fost preşedinte al FR de Rugby, George Straton i-a găsit o casă în Dobroeşti şi s-a oferit a achita o parte din cost.
Restul a fost strâns de la alţi oameni cu dare de mână. "Am golit conturile Asociaţiei Prietenii Rugby-ului Românesc. Am primit nişte bani de la nişte prieteni din Scoţia. Iar acum am organizat această acţiune la care un bilet a costat 250 de lei. Avem o mare parte din suma necesară. Rămâne să se tragă şi conducta de gaze, iar apoi George se va putea muta în casă nouă. Sperăm noi să o facă înainte de Sărbători", ne-a spus Peter Tweedie, un englez care trăieşte de două decenii la Bucureşti şi al cărui băiat a jucat rugby la Steaua, a participat la cursa de canotaj Oxford - Cambridge, iar acum este medic la Londra.
Cei care doresc pot face donaţii pentru George Baltă în următoarele conturi:
Banca Ţiriac, Sucursala Mihai Bravu:
RO81BACX0000003216524000 (în RON)RO54BACX0000003216524001 (în euro)