S-au dat cu maşina pe un lac îngheţat
Marco şi Simone Tempestini au început în forţă pregătirile pentru Campionatul European cu o sesiune de teste pe zapadă chiar la Jyväskylä (Finlanda), leaganul civilizaţiei raliurilor.
Tata şi fiu vor reprezenta România anul acesta în CE de raliuri, o premieră absolută pentru ţara noastră. Marco si Simone vor lua startul la 1 februarie la Raliul Liepaja-Ventspils din Letonia.
Pentru a-şi perfecţiona abilităţile de pilotaj pe zapadă, familia Tempestini a apelat chiar la maeştrii acestui sport, finlandezii. Ei au trait o adevarată aventură în ţara nordică. Sub îndrumarea instructorului Aki Teiskonen, piloţii Napoca Rally Academy au exersat pe albia unui lac îngheţat, iar senzaţiile au fost pe măsură.
Marco şi Simone Tempestini au trăit aventura vieţii lor în Finlanda
„Am avut parte de două zile incredibile. Ca şi când te-ai juca pe PlayStation, dar în realitate! Nu am mai mers niciodată pe zapadă şi gheaţă cu cauciucuri clutate, iar experienţa a fost incredibilă. Pe lac mi-am intrat repede în ritm şi am văzut cât de uşor poţi pierde timp dacă ieşi cu doar câţiva centimetri de pe trasa ideală", a spus Simone Tempestini (18 ani), cel mai tânar pilot care a marcat vreodată puncte în CN de raliuri.
Singurul reprezentant al României în ultimii ani în competiţiile internaţionale, Marco Tempestini a avut parte la Jyväskylä şi de o altă experienţă inedită: i-a fost copilot fiului său la teste: "A fost foarte interesant, foarte frig, foarte distractiv, foarte util!".