SCM Rm. Vâlcea, favorită la titlu

Ultima actualizare:

     Fostă jucătoare la CSMB, Irina Glibko a marcat douăsprezece goluri pentru Vâlcea în derbyFoto: Sport Pictures
Fostă jucătoare la CSMB, Irina Glibko a marcat douăsprezece goluri pentru Vâlcea în derbyFoto: Sport Pictures

Cu toate că a pierdut (29-30) derby-ul cu CSM București, formația feminină de handbal din Zăvoi are 99% șanse să devină campioană a României

Condusă cu 6 goluri după două treimi din meci (14-20 în minutul 41), SCM Rm. Vâlcea a revenit uluitor. Și a scăpat printre degetele un rezultat de egalitate, încasând un gol în chiar ultima secundă. Și așa, însă, formația pregătită de Florentin Pera este avantajată de victoria mai clară (22-19) din meciul de la București. Pentru ca titlul de campioană să revină la Vâlcea după șase ani e nevoie ca SCM să câștige toate meciurile pe care le mai are de disputat. Și din câte se observă urmașa Oltchimului este avantajată și de program, având patru meciuri pe teren propriu și două în deplasare. SCM Rm. Vâlcea mai are de jucat cu Dunărea Brăila, Corona Brașov, Cisnădie, Slatina (acasă), ”U” Cluj, Bistrița (deplasare).  CSM București urmează să le mai întâlnească pe ”U” Cluj, Bistrița, Craiova (acasă), Cisnădie, Slatina, Buzău, Baia Mare (deplasare).În cazul unei clasări pe locul 2 în Liga Florilor, CSMB va ajunge la mâna forului continental, care îi poate oferi un wild-card pentru ediția viitoare a Champions League. Până atunci, formația din Capitală își poate salva sezonul printr-o calificare în Final Four-ul competiției continentale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evacuare militari ucraineni Azovstal - 17 mai 2022 / FOTO EPA-EFE
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
fcsb jucatori galerie jpg
David Popovici jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net