Scrimera Iuliana Măceşeanu se iubeşte la Londra
"Ideea este să ne stabilim aici", spune scrimera, care şi-a găsit deja de lucru la o şcoală.
"Am două clase de copii pe care îi iniţiez în scrimă. Ei fac asta în locul orelor de sport. Sunt foarte receptivi şi dornici să înveţe având în vedere că scrima în Marea Britanie nu este un sport atât de mediatizat şi nici nu au rezultate notabile la nivel internaţional", adaugă Iuliana.
Şi pentru a se descurca cât mai bine ea urmează nişte cursuri generale de engleză, care se desfăşoară pe perioada de un an şi costă puţin mai mult de 300 de lire.
„Oricine care vrea să înveţe engleza cât mai bine poate urma aceste cursuri. Sunt foarte benefice pentru străinii care se angajează aici", explică spadasina.
De când s-a mutat în Londra, Iuliana a reuşit să viziteze câteva din obiectivele turistice, însă timpul nu prea i-a permis.
"Am reuşit să vizităm câteva muzee, să ne urcăm în London Eye, însă în afară de orele de la cei mici trebuie să mă antrenez şi eu. Şi merg la cel mai bun club de scrimă din Anglia, London Fencing Club. Cu toate acestea nu se compară cu pregătirea noastră. Aici e mai lejer, mai relaxant, iar când ajund în România mă simt puţin străină", povesteşte scrimera, care spune că nu se va lăsa de sportul pe care îl practică de la 12 ani până când nu va deveni campioană şi la individual.
Se iubeşte cu un fost fotomodel
Iuliana Măceşeanu şi prietenul ei, Ştefan, par desprinşi din revistele de modă.
Formând un cuplu de mai bine de şase ani, cei doi vor să-şi continue viaţa la Londra.
Chiar dacă Ştefan lucrează acum în domeniul IT-ului în capitala Marii Britanii, el a cochetat pe vremea când se afla încă la Craiova cu handbalul şi modelingul.