Se mai retrage o legendă

Ultima actualizare:

    La doar 31 de ani, Oana Manea a pus  capăt carierei la naţionala de handbalFoto: Getty Images
La doar 31 de ani, Oana Manea a pus capăt carierei la naţionala de handbalFoto: Getty Images

Locul 5 ocupat de naţionala feminină de handbal a României la European a reprezentat ultima performanţă obţinută de Oana Manea sub tricolor. Jucătoarea noastră a anunţat că se retrage din selecţionată.

După retragerea din naţională a Aureliei Brădeanu, declaraţia Oanei Manea la revenirea de la Europene a căzut ca o bombă: ”Vreau să spun că le urez baftă colegelor. Pentru mine a fost ultimul turneu la naţională. Vreau să-mi iau pauză, vreau să fiu mai mult cu familia, vreau mai multă linişte şi le urez baftă fetelor. Absolut nimic nu m-a deranjat la naţională. Chiar i-am spus lui Ambros Martin că sunt foarte bucuroasă şi fericită că am lucrat cu el. E un selecţioner extraordinar, are o răbdare de fier pentru că lotul este foarte întinerit şi are răbdare cu fiecare jucătoare în parte. Doar din motive personale, de familie, mă retrag, atâta tot”, a sunat declaraţia pivotului nostru.

În vârstă de 31 de ani şi cu peste 200 de meciuri jucate în echipa naţională, Manea se află la cea de-a doua retragere din prima reprezentativă. Prima a avut loc în 2013, când Oana era chiar căpitan, banderola ajungând atunci la Cristina Neagu. De-a lungul carierei, Oana Manea a cucerit două medalii de bronz cu naţionala, una la Mondialele de anul trecut, iar a doua la Europenele din 2010.Oana Manea va rămâne însă în handbal, ea urmând să-şi continue cariera la CSM Bucureşti.

Carte de vizită

  • Data naşterii: 18 aprilie 1985
  • Locul naşterii: Bucureşti
  • Post: pivot
  • Echipe de club: Oltchim Rm. Vâlcea, Krim Ljubljana, CSM Bucureşti
  • A jucat în naţională din 2004
  • Palmares
  • Locul 3 CE 2010
  • Locul 3 CM 2015
  • Liga Campionilor (2016)
  • Cupa Cupelor (2007)


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
FC Arges Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Campionatul Mondial (EPA) jpg
Elias Charalambous (Sportpictures) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
Mirel Radoi (Instagram, Gaziantep) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Dinamo Rapid (Sportpictures) jpg
alexa dan mg 5744 jpeg
image
image