Simona Halep a bifat a 20-a victorie pe iarba de la Wimbledon
Simona Halep a spus că meciul câștigat (6-3, 6-1) cu Victoria Azarenka a fost cel mai bun jucat de an în 2019 și, totodată, unul dintre cele mai reușite pe iarba de la Wimbledon. Pentru româncă a fost victoria cu numărul 20 la turneul londonez
Prezentă în nouă ediții pe tabloul principal al turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, Simona Halep a disputat 28 de meciuri. Iar vineri, în fața belorusei Vika Azarenka, ea a bifat a 20-a victorie. Un succes care a mulțumit-o pe Halep, care a declarat că meciul din turul 3 al turneului londonez a fost cel mai bun jucat de ea în 2019. Și, totodată, unul dintre cele mai reușite din cele disputate de ea la Wimbledon. Iar Simona a adăugat că a mai avut astfel de partide deosebite aici, la Londra, amintindu-le pe cele cu Johanna Konta (sfert de finală în 2017) sau cu Angelique Kerber (sfert de finală în 2016). Și n-a uitat nici de întâlnirea cu Azarenka din 2017 (7-6/3, 6-2). Poate tocmai de aceea Simona nici n-a fost surprinsă de tactica adoptată de rivala sa. ”De fiecare dată când am jucat contra ei a jucat așa (n.r. - lovind tare în minge). Știam că trebuie să fiu puternică pe picioare și să nu mă duc prea mult în spate. Am fost agresivă și am jucat aproape de linie. Acest lucru a dereglat-o cumva și a început să greșească mai mult”, a declarat Simona.Puternică și din punct de vedere mental, dar și fizic, Halep a trecut cu bine și de accidentarea de la picior din primul meci. Întrebată cum se simte, ea a răspuns: ”Sunt ok. Nu am avut dureri. Doar m-am speriat în primul tur. Mă simt bine. Sunt încrezătoare. Pe drumul cel bun”. Ajunsă în a doua săptămână a turneului de la Wimbledon, Simona spune că își dorește mai mult. ”Vreau să câștig fiecare meci!”, exclamă ea. Iar următorul va fi luni după amiază (în jurul orei 15.00, în direct la Eurosport), când o va avea în față pe jucătoarea revelație a acestei ediții, americanca de 15 ani Cori Gauff.
Acceptă orice sfat pe care i-l dă Ion Țiriac
Apariția lui Ion Țiriac la primele două meciuri ale Simonei Halep de la Wimbledon a stârnit curiozitatea ziariștilor străini, care au întrebat-o pe româncă dacă este antrenată de acesta. „Nu este antrenorul meu, dar mereu are opinii despre jocul meu și este alături de mine”, a spus Simona, care a adăugat că președintele Federației Române de Tenis nu a fost și la meciul cu Azarenka, plecând din Londra. ”E foarte bine să îl am lângă mine. Îmi dă multă încredere. Este foarte dur când îmi dă sfaturi! Dar mă simt mai puternică atunci când îmi e alături. E uimitor modul în care își pune energia în sfaturile pe care mi le dă la antrenamente și în carieră! E dur prin felul în care vorbește. Zice: «Dacă joci așa, vei câștiga! Dacă nu joci așa, vei pierde!». Așa că e puțin dur”, a declarat Simona Halep.