Simona Halep, cel mai surâzător lider mondial
Când eşti lider mondial, ai foarte puţin timp liber. Din fericire, Simona Halep pare să se simtă foarte bine în această postură. Ea a fost mereu cu zâmbetul pe buze ieri, la o acţiune organizată pentru redarea Arenelor BNR tenisului.
Cea mai valoroasă jucătoare de tenis din lume, Simona Halep se luptă de când a venit în ţară ca Arenele BNR să revină tenisului şi jucătorilor de tenis. Acţiunea este iniţiată de Ion Ţiriacşi de Ilie Năstase, iar în această luptă cu Banca Naţională, cea care deţine suprafaţa din Parcul cu Platani, îi au ca aliaţi pe totţi tensimenii şi tenismenele importante din România. "luni am fost la domnul prim-ministru. Am fost de faţă la discuţie, mi-am spus dorinţa, să avem un teren central destul de mare, ca să aducem mulţi oameni la tenis. Şi dânsul îşi doreşte şi sper să se facă", a afirmat jucătoarea, care regretă timpurile când juca finala de la Bucureşti pe un teren Central plin de spectatori. Asta sper deosebire de anul 2016, când finala turneului bucureştean s-a jucat pe un teren improvizat, construit în parcare, după cum s-a exprimat Ion Ţiriac. Omul de afaceri a afirmat că dacă Arenele BNR redevin ale tenisului, turneul ATP care de anul acesta se dispută la Budapesta, poate fi readus la Bucureşti. El a estimat la 20-30 de milioane veniturile pe care le-ar putea aduce Capitalei această competiţie, însă a spus că trebuie ca până în decembrie să aibă un răspuns.
În ceea ce o priveşte pe Simona Halep, aceasta a spus că prima zi petrecută acasă ca lider mondial a fost una superbă, pentru că a putut sta şi cu familia, dar să se şi odihnească. Ieri, după acţiunea legată de Arenele BNR, ea şi-a rezervat câteva ore doar pentru ea, pentru ca de azi să revină pe teren pentru a pregăti participarea la Turneul Campioanelor de la Singapore.