Simona Halep e în plin scandal cu vecinii din cauza unui bloc
Simona Halep îşi pregăteşte de acum terenul pentru perioada în care nu va mai juca tenis. Ea pare atrasă de investiţiile imobiliare, aşa că o mare parte din banii câştigaţi în tenis îi reinvesteşte în construcţii prin toată Constanţa. Numai că problemele apar de unde nu te aştepţi, iar cea mai bună dovadă o reprezintă scandalul pe care l-a stârnit cu vecinii viitorului său bloc.
Simona, care a construit deja în Constanţa o vilă cu demisol, parter şi etaj şi un bloc cu două etaje, vrea să înceapă o nouă „aventură” în lumea imobiliară. Vrea să înalţe un bloc cu trei etaje în oraşul său natal, numai că aprobarea pentru el pare mai dificil de obţinut decât orice victorie în turneele importante din circuitul WTA.
Concret, după ce au aflat de intenţia Simonei, viitorii vecini s-au revoltat şi s-au dus la primărie cu „jalba în proţap”. Conform cotidianului „Ziua de Constanţa”, ei au reclamat faptul că apariţia unui bloc cu trei etaje într-o zonă care are doar case cu maximum două etaje nu s-ar potrivi cu Planul Urbanistic General şi, în plus, le-ar aduce şi alte neajunsuri, în afara celor estetice. Vecinii au mai spus că se tem că apariţia unei construcţii mai înalte le va fura soarele în anumite momente ale zilei, dar şi că zona s-ar aglomera mai rău prin apariţia viitorilor locatari.
În acest moment, nimeni nu ştie cine va avea câştig de cauză, pentru că reprezentanţii primăriei vor fi cei care vor decide. Consultările cu vecinii nu sunt decisive, sunt doar informative, de aceea „pâinea şi cuţitul” se află la oficialităţi. Acestea au făcut o primă mişcare, respingînd cererea iniţială a Simonei, de construcţie a unui bloc cu patru etaje. Inspectorii au motivat că nu pot acorda autorizaţie decât pentru construirea unei locuinţe personale, nu a unui bloc, aşa cum suna iniţial cererea din dosar. Acum se pare că Simona a renunţat la un etaj şi a încadrat construcţia astfel încât să îndeplinească cerinţele legale, iar ea are mari şanse să primească autorizaţia.
Halep are experienţă în astfel de lucruri. În urmă cu câţiva ani a avut acelaşi gen de probleme cu primăria atunci când a vrut să construiască lângă casa părintească, un bloc cu mai multe etaje. Nu a primit autorizaţie din partea Comisiei de Urbanism din Constanţa decât pentru înălţarea unei clădiri cu două etaje, care - aşa cum Click! v-a informat în exclusivitate în urmă cu două luni - a fost deja terminată cu un an mai repede decât era prevăzut.
De asemenea, Simona Halep mai are o vilă impresionantă pe strada Chiliei, în imediata apropiere a casei părinteşti. În mai puţin de un an, construcţia a fost aproape gata, semn că lucrările supravegheate îndeaproape de Stere Halep, tatăl tenismenei, au mers “ceas”. Chiar dacă autorizaţia de construcţie expiră în luna august a anului viitor, este foarte probabil că Simona va face Crăciunul în noua sa locuinţă. Aici este, de altfel, locul în care va sta campioana noastră atunci când se va afla la Constanţa. Întrebat de Click!, un expert imobiliar a estimat clădirea la aproximativ 500.000 de euro.
A câştigat 3 milioane de dolari în 2016
Simona Halep (25 de ani) nu are nici o grijă din punct de vedere financiar atunci când îşi propune să construiască ceva. Doar anul acesta a câştigat, din tenis, 3.146.587 dolari, ceea ce duce la un total de 14.274.122 de dolari adunaţi în întreaga carieră. Din punct de vedere sportiv, Simona traversează un an foarte bun. Ocupanta locului 5 WTA, ea a cucerit în 2016 trei titluri: Bucureşti, Madrid şi Montreal. Graţie acestor succese, ea e ca şi calificată la Turneul Campioanelor, fiind doar o chestiune de timp pentru a evolua, la finalul lunii viitoare, pentru a treia oară consecutiv, alături de cele mai valoroase jucătoare din lume.