Simona Halep, învinsă de Pliskova și de ploaie în semifinale la Miami. Ce loc ar putea ocupa
Simona Halep a fost învinsă în semifinalele turneului de la Miami, ratând ocazia de a ajunge din nou pe primul loc al clasamentului mondial WTA.
În semifinalele Miami pen, Simona Halep a fost învinsă cu scorul de 7-5, 6-1 de Karolina Pliskova, la capătul unui meci întrerupt de două ori de ploaie, dar și de căderile de formă incredibile ale jucătoarei noastre, care a pierdut nouă game-uri consecutive, de la 5-3 în primul set pentru Halep scorul devenind 5-7, 0-5! Atunci, ploaia a întrerupt meciul a doua oară (prima dată se întâmplase la 3-3 în primul set), dar revenirea de la vestiare a fost de doar câteva minute, căci totul s-a terminat.
Simona Halep ar putea rămâne pe locul 3 în clasamentul WTA
Din păcate, odată cu eliminarea, Halep a pierdut și șansa de a reveni în fruntea ierarhiei mondiale. Acum, ea tremură și pentru locul 2, pe care îl ocupă acum în clasamentul live. Pentru că dacă Pliskova va câștiga finala de la Miami, pe care o va disputa împotriva australiencei Ashleigh Barty, atunci ea va urca pe locul 2 în lume, iar Simona va ocupa, de luni, aceeași poziție 3 pe care s-a aflat și înaintea startului turneului de la Miami. Pentru Simona aceasta a fost cam ultima șansă se a spera la locul 1 pentru următoarele luni, deoarece urmează sezonul de zgură, acolo unde anul trecut românca s-a descurcat admirabil, totul culminând cu cucerirea titlului de la Roland Garros 2018.