Simona Halep pleacă în Australia după Anul Nou
Revenită în țară după mini-stagiul de pregătire din Dubai, Simona Halep a făcut Crăciunul alături de familie, la Constanța.
Jucătoarea a avut parte de o surpriză, fiind vizitată de Ștefan Hrușcă. “O seară de ajun de neuitat. Crăciun fericit!”, a scris Halep, care a postat mai multe imagini pe Instagram, folosind apoi hashtag-urile “#ceamaifrumoasasurpriza”, “#celmaifrumosCraciun” şi “#multumescdinsuflet”. Apoi, Halep a postat o imagine alături de iubitul ei, Toni Iuruc, dar și una în care apare în fața Bradului de Crăciun. Ultima fotografie este însoțită de mesajul următor: ”Va doresc pace, fericire și iubire în această zi specială. Sărbători fericite!”.
Simona Halep va participa în premieră la Adelaide
Simona Halep va pleca în Australia după Anul Nou, ea urmând să debuteze în anul competițional 2020 la turneul de la Adelaide (13-18 ianuarie). Revenit în calendarul WTA, acesta are o semnificație aparte pentru constănțeancă, fiind organizat în orașul natal al lui Darren Cahill, antrenorul ei. În ianuarie, Halep va avea de apărat doar 295 de puncte obținute în 2019 în urma participării ei la turneul de la Sydney, la care a fost eliminată în turul 2, și la Australian Open, la care a atins faza optimilor de finală. În acest moment, Simona ocupă locul 4 în ierarhia mondială, cy 5.462 de puncte, fiind devansată de Ashleigh Barty (7.851p), Karolina Pliskova (5.940p) și Naomi Osaka (5.496p).