Simona Halep se pregătește cu numărul 704 mondial

Ultima actualizare:

    Simona Halep și echipa ei, la Adelaide
Simona Halep și echipa ei, la Adelaide

Românca a început antrenamentele în soarele din Adelaide.

Experiența primului cantonament australian a început cu dreptul pentru Simona Halep. A patra jucătoare a lumii este, de două zile, cu toată echipa la Adelaide.

Pentru prima dată în carieră, Simona Halep pregătește noul sezon în străinătate. A ales ca bază de cantonament orașul australian Adelaide, acolo unde este stabilit antrenorul româncei, Darren Cahill, deci poate beneficia de toate facilitățile. După o zi de acomodare cu fusul orar, Simona a ieșit ieri pentru prima dată pe terenul de antrenament. Acesta a avut loc pe terenurile complexului din Adelaide, care au aceeași suprafață de joc cu cele de la Melbourne, unde se dispută primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.

În Australia, Simona a fost însoțită de întreaga ei echipă: fizioterapeutul Dragoș Ciaus, preparatorul fizic Dragoș Luscan și sparring-partner-ul Vasile Antonescu. Dacă primii doi sunt colaboratori vechi ai Simonei, Antonescu reprezintă noua achiziție. Situat pe locul 703 în clasamentul mondial ATP, el i-a fost partener de antrenament jucătoarei noastre pe toată durata pregătirii de la Izvorani, antrenorul Darren Cahill fiind foarte mulțumit de cum a decurs colaborarea. În vârstă de 26 de ani, Antonescu a avut cea mai bună clasare de simplu în 18 mai 2015, când a fost numărul 465 mondial. El are un clasament mai bun la dublu, acolo unde ocupă acum locul 457. De-a lungul carierei, Vasile Antonescu a cucerit șase titluri ITF la dublu, patru dintre ele în acest an.

Simona Halep se va pregăti în Australia până pe 28 decembrie, când va pleca în China, la Shenzhen, acolo unde va juca în primul turneu al sezonului, la începutul lunii ianuarie.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Lamine Yamal, Spania, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Coasta de Fildes Ecuador (EPA) jpg
Germania Curacao (EPA) jpg
japonia olanda x jpeg
Nationala de fotbal din Japonia (EPA) jpg
Thomas Tuchel (EPA) jpg
simona halep retragere jpg
Brazilia Maroc (EPA) jpg
image
image