Şoc la baza militară Kogălniceanu! Românii i-au învins pe americani la baseball

Ultima actualizare:

    Yankeii au fost înfrânţi de tricolori cu scorul de 6-4, la ConstanţaFoto Click!
Yankeii au fost înfrânţi de tricolori cu scorul de 6-4, la ConstanţaFoto Click!

Armata SUA a organizat în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului primul festival de baseball din România, eveniment care a făcut parte din "Proiectul Jackie Robinson", denumit astfel după primul jucător de culoare din baseball-ul de peste ocean.

Spectacolul a avut loc în Complexul Tei, iar meciul de gală, dnitre militarii americani de la baza Kogălniceanu și echipa națională a României, chiar la baza yankeilor din Constanţa. Problema e că le-am cam dat sărbătoarea peste cap, tricolorii învingând incredibil cu scorul de 6-4. Acesta a fost al doilea meci al celor două formaţii, primul fiind câştigat tot de România, cu 7-2, la Constanţa, în luna aprilie a acestui an.

"Nu mi-a venit să cred că numele Robinson a ajuns până în România! Mama mea mă tot întreba de ce vin aici. Suntem bucuroşi că mesajul său a ajuns până la Bucureşti. A rupt bariera de culoare în 1947 şi a demonstrat că dacă lucrăm împreună putem fi mai puternici" a declarat Sharon Robinson.

"Nu este o tradiţie aici, dar pentru asta am şi venit. Vrem să promovăm acest sport în România. Noi îl iubim foarte mult în Statele Unite" a recunoscut și Scott Erickson. "Ştiu că sportul tradiţional din România este oina, m-am uitat un pic pe Youtube. Nu ştiu dacă e asemănător. Tipul stă jos, apoi se ridică şi aruncă mingea. Nu ştiu ce să zic" a completat LaTroy Howkins.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Nicolae Stanciu si Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Manchester City, castigatoarea Cupei Ligii Angliei (EPA) jpg
Jaqueline Cristian (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
sabrina voinea cosr8 jpg
Ronaldinho | FOTO Profimedia
image
image