Sorana Cîrstea „defilează” la US Open: a ajuns în turul trei. Cu cine se va duela
Sorana Cîrstea (30 WTA) e în formă maximă la US Open, acolo unde a ajuns deja până în turul trei al competiției. Jucătoarea de 33 de ani a întâlnit-o pe rusoaica Anna Kalinskaya (89 WTA), adversară de care a trecut în aproximativ o oră de joc, scor 6-3, 6-4. Anterior, Sorana Cîrstea a învins-o, în primul tur, pe jucătoarea americană Kayla Day (23 de ani, 93 WTA) din Statele Unite, scor 6-2, 6-3.
Între timp, românca a aflat și cu cine își va măsura forțele - următoarea ei adversară va fi, vineri, jucătoarea kazahă Elena Rîbakina (4 WTA) la ultimul Grand Slam al anului. În drumul său, sportiva din Kazahstan a profitat de retragerea sportivei australiene Ajla Tomljanović (127 WTA), chiar înainte de meciul din turul secund de la US Open. În ceea ce privește duelurile directe cu Sorana Cîrstea, Elena Rîbakina conduce cu 2-0 în întâlnirile directe cu Sorana Cîrstea, cele două meciuri petrecându-se în anul 2020.
Apogeul carierei, la 33 de ani
De altfel, Sorana Cîrstea traversează o perioadă bună din cariera sa: ocupanta locului 30 în ierarhia mondială a tenisului feminin numără două titluri câștigate, de-a lungul vremii și a câștigat aproape opt milioane și jumătate de dolari din competițiile sportive, numai anul acesta depășind un milion de dolari din premii.
Inițial, la US Open au fost angrenate patru românce pe tabloul de simplu: Irina Begu (40 WTA) a cedat în fața jucătoarei germane Tamara Korpatsch (77 WTA), Patricia Ţig (705 WTA) a produs surpriza învingând-o pe sportiva canadiană Rebecca Marino (101 WTA), scor 7-6 (6), 7-6 (1) și urmând să urce 250 de locuri în ierarhia mondială a tenisului feminin, Gabriela Ruse (167 WTA) a cedat în fața sportivei cehe Karolína Plíšková (25 WTA), iar Ana Bogdan (59 WTA) a pierdut în runda inaugurată cu americanca Sofia Kenin (93 WTA).
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!