Sorana Cîrstea, pe val: românca se luptă pentru un nou trofeu WTA
Sorana Cîrstea (35 de ani, 112 WTA) traversează o perioadă excelentă și se luptă pentru trofeul de la Cleveland, acolo unde românca și-a asigurat prezența în finala WTA, cu toate că venise tocmai din calificări.

În semifinale, Sorana Cîrstea a trecut de rusoaica Anastasia Zakharova (23 de ani, 100 WTA), scor 6-1, 7-5, după o oră şi 18 de minute, asigurându-și un cec în valoare de 21.484 de dolari. Pentru trofeul competiției, românca își va măsura forțele cu sportiva americană Ann Li (25 de ani, 69 WTA), sâmbătă, de la 21.30.
Urmează să dispute a șaptea finală a carierei
„Vreau să le mulțumesc pentru sprijin (n.r. susținătorilor), contează mult. Să fii foarte departe de România și să ai parte de o asemenea încurajare nu are cum să nu te impresioneze! Fără sprijinul lor nu aș fi fost atât de proaspătă mental. Am început foarte bine partida! Totul părea că merge bine. Adversara și-a ridicat nivelul, în setul doi, a început să joace foarte bine, a fost mai agresivă. Au fost aceleași condiții pentru amândouă. Au fost anumite zgomote, care m-au supărat. Am putut să mă adun și să mă impun. Am venit după un turneu bun la Cincinnati. Nu mă așteptam să joc așa de bine. M-am simțit bine. Uneori, muncești bine, dar rezultatele nu vin”, au fost cuvintele Soranei Cîrstea, pentru care urmează a şaptea finală a carierei, ea reuşind să obţină două titluri, la Taşkent (2008) şi Istanbul (2021).
De altfel, pentru jucătoarea din țara noastră, retragerea pare să fie din ce în ce mai aproape. „Vom vedea ce va urma, probabil acesta va fi ultimul meu an, așa că vom stabili exact ce program voi avea în continuare”. De-a lungul timpului, Sorana Cîrstea are drept cel mai memorabil moment la un turneu mare ediția din 2009 a lui Roland Garros, când a ajuns până în sferturile de finală de simplu ale turneului parizian de tenis.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



































