Spectatori în coloană, pe jos sau pe triciclete, vin zilnic de la Southfields să vadă tenis la Wimbledon

Ultima actualizare:

    Spectatorii parcurg circa 3 kilometri din stația de metrou Southfields până la intrarea în complexul All England Lawn Tennis and Croquet ClubFoto: Marian Burlacu, Wimbledon
Spectatorii parcurg circa 3 kilometri din stația de metrou Southfields până la intrarea în complexul All England Lawn Tennis and Croquet ClubFoto: Marian Burlacu, Wimbledon

Ritualul e același în fiecare an, în fiecare zi. Iubitorii sportului alb parcurg cei aproape 3 kilometri până la All England Lawn Tennis and Croquet Club, iar după controlul bagajelor se îndreaptă spre terenurile de joc

Aflat în sud-vestul Londrei, la circa 11,3 km de Charing Cross, cartierul Wimbledon a împrumutat numele și turneului de tenis ce se organizează acolo, în fiecare an. Numele înseamnă ”Colina lui Wynnman”, iar ”dun” i se spune unei coline (deal) încă din vremea celților. Zona a fost locuită din cele mai vechi timpuri (Epoca Fierului), aici fiind descoperit, de pildă, un castru roman. Apoi, prin 967, așezarea a fost menționată ca   Wimbedounyng într-o carte a lui Edgard Pașnicul, socotit primul rege al Angliei consolidate. Pentru ca prin 1786 să se folosească numele Wimbleton.  

Ca majoritatea celor care vin zilnic la All England Lawn Tennis and Croquet Club, și eu călătoresc dinspre centrul Londrei. Mai precis, vin pe linia District, până în stația Southfields, via Earl's Court, stația în care coboram pentru a merge la meciurile turneului olimpic de volei din 2012. Inaugurată în 1868, aceasta este una dintre liniile de metrou a cărei mare parte este la suprafață.

Cu toate că mai există două stații până la capăt, Wimbledon Park și Wimbledon, Southfields este preferată ca loc de debarcare de majoritatea celor care merg la turneul de tenis, în iunie-iulie. Ca de fiecare dată, și în acest an stația a fost decorată în verde, pe scaune și zidurile exterioare putând fi văzut simbolul întrecerii londoneze. Ajunși la suprafață, spectatorii se încolonează și pornesc spre bază, parcurgând un drum ce poate dura, mergând ușor, circa un sfert de oră. E adevărat că unii zăbovesc pe terasele din vecinătate, citind ziarele sau sorbind cafeaua, singuri ori în compania prietenilor. Alții, mai grăbiți, întind pasul spre arene. 

Trecătorii sunt îndrumați pe traseu de tot felul de persoane, unele dirijând chiar și traficul în zonă. Aceștia opresc automobilele sau coloana de spectatori, în intersecții. Există și diverși comercianți care vând apă plată, de pildă.

Cei care nu doresc să meargă pe jos până la All England Lawn Tennis and Croquet Club pot apela la un mod inedit de transport. Și anume la un fel de triciclete, însă nu dintr-acelea din copilăria noastră, ci cu trei locuri. Pilotul, adică acela care dă la pedale, stă în față, iar în partea din spate sunt două locuri pentru pasageri. Prețul e două lire sterline.

Pe la mijlocul traseului, pe stânga în direcția de mers, este o pajiște unde amatorii de tenis ce nu și-au putut permite o cazare la hotel sau care doresc să locuiască în natură pot întinde cortul. Lângă acea zonă care dă spre un lac se află și o parcare în care pot încăpea poate câteva sute, poate peste o mie de automobile. 

În sfârșit, după circa 15 minute ajungem la intrările în complexul ce găzduiește turneul de tenis de la Wimbledon. Accesul este permis doar după ora locală 10.30. Până atunci, spectatorii sunt controlați în bagaje. Apoi, ei se încolonează și pornesc spre terenuri doar după ce se anunță în difuzoare deschiderea porților. Spectatorii sunt sfătuiți să nu alerge, înaintarea lor fiind din acest motiv încetinită de oameni de ordine care merg în fața coloanei. Astfel începe o nouă zi de turneu, la Wimbledon. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net