Surpriză de ziua lui Michael Schumacher
Familia lui Michael Schumacher a anunţat că va celebra ”victoriile acestuia, recordurile lui şi împlinirea a 50 de ani”, joi, când e ziua de naştere a septuplului campion mondial la Formula 1.
”Puteţi fi siguri că Michael este pe mâini bune. Facem tot ce ne stă în putere pentru el. Vă rugăm să înţelegeţi că noi respectăm dorinţa lui Michael de a ţine un subiect atât de sensibil ca sănătatea în privat”, se arată într-un comunicat al familiei Schumacher.
De fapt, celebrarea constă în deschiderea unei exploziții dedicate fostului pilot, care va fi deschisă la Muzeul Ferrari de la Maranello. Intitulată ”Michael 50”, expoziţia va prezenta imagini din cariera lui Schumacher, dar şi înregistrări cu zgomot de motor sau interviuri inedite cu germanul din 2013. De asemenea, tot azi va fi lansată o aplicaţie numită ”Official Michael Schumacher App” prin intermediul căreia vor putea fi văzute fotografii ale maşinilor de cursă ale germanului.
Michael Schumacher a suferit o accidentare la cap la un accident de schi în 29 decembrie 2013 şi de atunci nu a mai fost văzut în public. Fostul pilot de la Ferrari este tratat la casa lui din Elveţia, însă există foarte puţine informaţii legate de recuperarea lui.