TdF 2011: Rusul Kolobnev exclus după ce a fost depistat pozitiv

TdF 2011: Rusul Kolobnev exclus după ce a fost depistat pozitiv

Ultima actualizare:

Echipa lui a indicat că sportivul a decis e însuşi să plece la sfârşitul primei zile de pauză, de ieri. El aşteaptă acum rezultatul contra-analizei. Preşedintele lui Katusha, Andrei Tcimil, a declarat că a mers de bună voie la poliţie, împreună cu rutierul şi colegul acestuia de cameră, Egor Silin (Rusia), pentru a confirma că nici el, nici echipa nu sunt implicate în această afacere. O percheziţie ar fi fost efectuată la hotelul unde a locuit ciclistul de către OCLAESP, unitate a Jandarmeriei Franceze specializată în antidopaj. Uniunea Internaţională de Ciclism (UCI) a confirmat că substanţa descoperită în cazul lui Kolobnev ar fi hidrocilorotiazid.

În vârstă de 30 de ani, profesionist din 2002, rusul a fost medaliat cu argint la CM de şosea din 2009. În etapa din ziua în care a fost depistat pozitiv el s-a clasat pe locul 34.

În cazul în care rezultatul contraexpertizei va fi acelaşi, Kolobnev va fi dat afară şi va plăti o amendă cu salariul său de cinci ori.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Kazuyoshi Miura, Facebook jpg
Yan Diomande (portocaliu), EPA jpg
FK Csikszereda FCSB (Sportpictures) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Alexandru Goncear, Farul Corvinul (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (Facebook, Fiorentina) jpg
Jonatan Braut Brunes (EPA) jpg
Dinamo Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
image
image