Tiger Woods a chemat salvarea pentru soacră
'A fost internată pentru dureri de stomac', a afirmat la postul de televiziune MSNBC Dan Yates, purtătorul de cuvânt al Health Central Hospital, în legătură cu Barbro Holmberg, mama soţiei sportivului, fostul manechin suedez Elin Nordegren.
Într-un comunicat publicat mai târziu, Dan Yates a indicat că Holmberg, fost ministru suedez al imigraţiei, a ieşit din spital după circa 11 ore şi se află 'într-o stare satisfăcătoare'.
'Este acasă, la Tiger (Woods), unde se odihneşte', a indicat el.
Presa americană anunţase anterior că pompierii din Florida (sud-est) au răspuns în jurul orei 2.30 dimineaţa la un apel de urgenţă provenit de pe luxoasa proprietate a jucătorului de golf şi că au spitalizat o femeie a cărei identitate nu a fost precizată.
Acest incident survine la zece zile după misteriosul accident de maşină care a dus la un scandal mediatic în care este implicat Woods. După acest accident survenit în plină noapte la ieşirea de pe proprietatea sa, zvonurile privind legături extraconjugale s-au înmulţit, presa mondenă dezvăluind existenţa mai multor presupuse amante.
Elin Nordegren, despre care tabloidul New York Post afirma marţi că a părăsit domiciliul conjugal, şi-a vizitat mama la spital, potrivit presei americane.
Citeşte şi
Zgârieturile de pe faţa lui Tiger Woods, provocate de soţie, nu de accidentTiger Woods, atacat de nevastă cu crosa de golfUite cine l-a fugărit cu crosa de golf, pe Tiger Woods FOTOTiger Woods, cel mai scump divorţ din istorie?Îi cere lui Tiger Woods un milion de dolari, pentru a păstra tăcerea