Un american şi-a falsificat CV-ul ca să se bată cu Moroşanu

Ultima actualizare:

    Cătălin Moroşanu l-a învins prin descalificare pe americanul Jackson, care însă a căzut la podea după primul pumnFoto Click!
Cătălin Moroşanu l-a învins prin descalificare pe americanul Jackson, care însă a căzut la podea după primul pumnFoto Click!

Preşedintele Superkombat, Eduard Irimia, susţine că a fost înşelat de agenţii americanului Maurice Jackson atunci când a fost semnat contractul pentru meciul împotriva lui Cătălin Moroşanu, aceştia prezentându-i un palmares fals, iar din această iarnă va merge personal peste Ocean pentru a organiza selecţii pentru sportivii americani.

În main-event-ul galei Superkombat de la Torino, acolo unde au fost prezenţi peste 5.000 de spectatori, Cătălin Moroşanu l-a învins prin descalificare pe americanul Jackson, care însă a căzut la podea după primul pumn, acuzând că a fost lovit în ceafă. Imaginile au făcut înconjurul lumii, iar oamenii din kickbox s-au revoltat văzând atitudinea lui Jackson, care a fost suspendat pe viaţă din Superkombat şi i-a fost anulată bursa de meci.

"Din păcate, am fost înşelaţi de agenţii americanului, care ne-au transmis un palmares de 31 de victorii şi o singură înfrângere. Fiind o gală de final de an, ne-am dorit ceva spectaculos, iar cu excepţia evoluţiei penibile a lui Jackson, consider că a fost un eveniment reuşit, iar pentru asta trebuie să mulţumim partenerului local Logistic East Food. Fiind prezenţi şi pe televiziunile de peste Ocean, aveam nevoie şi de un american. Jackson avea meciuri în Glory şi Bellator, a luptat în trecut şi pentru K-1 în Las Vegas. Pe internet, am găsit doar meciul din Glory. E masiv, a fost jucător profesionist de baschet, avea o poveste. Nu ne-am imaginat vreodată că aşa ceva se va întâmpla. Cred că a fost speriat atunci când a văzut atmosfera din sală şi determinarea lui Moroşanu, altfel nu îmi pot explica. La final, el a acuzat că a fost lovit în ceafă şi de aceea nu s-a putut ridica. Am decis să-l suspendăm pe viaţă, trăgând astfel un semnal de alarmă şi pentru alţi promotori, să putem evita astfel de situaţii care nu fac bine sportului", a declarat Eduard Irimia.

Promotorul român a anunţat că de la începutul lui ianuarie va merge în Statele Unite ale Americii, acolo unde va începe selecţiile pentru noul sezon Superkombat. "Ray Sefo a văzut ce s-a întâmplat şi m-a sunat. Pentru că oricum vom intra pe piaţa americană din 2016, voi pleca de urgenţă în SUA şi împreună cu partenerii locali vom căuta sportivi noi. Cu siguranţă, Jackson nu trebuie să fie imaginea kickboxului american. Iar de acum, e promisiune, în main-event, nu vor mai lupta decât sportivi care au avut în trecut cel puţi un meci câştigat în Superkombat" mai afirmat Irimia, care a adăugat că Moroşanu va fi unul dintre sportivii care îi vor testa pe americani în cadrul selecţiilor.

De altfel, şeful Superkombat a hotărât ca prima gală Superkombat din circuitul World Grand Prix Series, programată pentru 26 martie, să aibă loc chiar în SUA.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net