Un egal de aur obţinut în 3 paşi de CSM Bucureşti
CSM Bucureşti a obţinut cel mai bun rezultat european al scurtei sale existenţe în handbalul feminin. Campioana României a ţinut în şah, chiar la ea acasă, cea mai bună echipă a Europei, Buducnost Podgorica. Meciul din Liga Campionilor s-a încheiat la egalitate, 23-23. Click! vă prezintă trei momente decisive în obţinerea acestui rezultat.
- Româncele au ajuns în ziua meciului. Uneori, oboseala face bine în sport. Din cauza unor probleme de trafic, echipa noastră nu a putut ajunge în Muntenegru decât în ziua partidei. Acest lucru, paradoxal, nu doar că le-a ajutat pe fetele noastre, care au avut un motiv în plus să fie concentrate de la început până la sfârşit, dar le-a făcut şi mai indiferente pe gazde, care le-au luat de sus pe bucureştence. Oboseala şi-a spus totuşi cuvântul asupra fetelor noastre din minutul 42, atunci când au avut o perioadă de peste 10 minute fără să înscrie. Din fericire, în acel moment conduceau cu 20-17, aşa că revenirea gazdelor nu a fost prea periculoasă.
- Neagu a fost anihilată. Cristina Neagu, cea mai valoroasă jucătoare a Europei, a marcat doar 4 goluri, fiind anihilată perfect de jucătoarele noastre. „Nu a fost ziua mea şi a fost normal să mai ies şi pe margine, să mă mai liniştesc, să încerc să-mi limpezesc cumva mintea. Sunt zile în cariera noastră de sportiv când jocul nu ne merge aşa cum ne-am dori, însă nu putem să ne cramponăm de aceste zile şi de aceste meciuri”, a spus Cristina Neagu, la Dolce Sport.
- Momentul de inspiraţie al antrenorului lui CSM. Eroul egalului de la Podgorica a fost antrenorul danez al campioanei României, Kim Rassmussen, cel care a avut inspiraţia de a cere time-out înainte ca gazdele să plece pe contraatac şi să înscrie golul care, ulterior, a fost anulat. „Ne-am păstrat mintea limpede, chiar dacă am simţit că arbitrii nu sunt de partea noastră. Planul în defensivă a funcţionat. Am încercat să jucăm ceva mai dur. Atmosfera a fost extraordinară. Nu mai am voce”, a spus tehnicianul de 43 de ani la final.
Îşi ştiu deja viitoarele adversare
CSM Bucureşti are deja calificarea asigurată în Runda Principală a grupelor Ligii Campionilor. Primele trei formaţii din seriile C şi D se vor împerechea, aşa că şi-au aflat deja viitoarele adversare.
1. Buducnost 5 puncte*
2. Vardar Skopje 4 puncte
3. CSM Bucureşti 3 puncte
4. Gyor 2 puncte
5. FC Midjylland 2 puncte
6. Savehof 0 puncte
*Formaţiile calificate în Runda Principală vor merge acolo cu punctele adunate în prima fază a grupelor în confruntările cu alte grupări calificate.
**După Runda Principală, primele patru clasate în fiecare din cele două serii vor ajunge în sferturi.