Vedetele snooker-ului se vor înfrunta la Campionatul Mondial!

Ultima actualizare:

    Mark Selby, câştigătorul de anul trecut al trofeuluifoto: Getty Images
Mark Selby, câştigătorul de anul trecut al trofeuluifoto: Getty Images

Campionatul Mondial de Snooker va începe sâmbătă, 15 aprilie, la Teatrul Crucible. Eurosport are programate peste 135 de ore de transmisiuni pe Eurosport 1, Eurosport 2 şi Eurosport Player, de-a lungul celor 17 zile ale competiţiei. La start se vor afla 32 dintre cei mai buni jucători ai lumii, printre care Ronnie O’Sullivan, de cinci ori câştigător al titlului mondial, "The Juddernaught" Judd Trump şi actualul deţinător al trofeului, Mark Selby.

Regii mesei cu postav revin pe ecrane în cadrul Campionatul Mondial de Snooker, care va incepe la finele acestei săptămâni. Eurosport are programate peste 135 de ore de transmisiuni pe Eurosport 1, Eurosport 2 şi Eurosport Player, de-a lungul celor 17 zile de competiţie de clasă mondială. Transmisiunile vor beneficia de analize realizate de către unele dintre cele mai cunoscute nume ale acestui sport.

Jimmy White, de şase ori finalist al Campionatului Mondial, Joe Johnson, campionul mondial din 1986 şi legendarul Neal Foulds vor oferi fanilor perspectiva din culisele turneului de la Sheffield, Anglia.

Colin Murray şi Matt Smith, doi respectati oameni de televiziune britanici vor fi gazdele transmisiunilor, unele ce vor beneficia de tehnologiile de ultimă oră din domeniu, pentru îmbunătăţirea calităţii vizionării. Eurosport va utiliza tehnologia Viz Libero – Viz a proiectat un pachet personalizat pentru transmisiunile de snooker ale Eurosport – precum şi tehnologie "touch-screen". Viz Libero va permite telespectatorilor să vadă cum ar trebui executată o lovitură pe masa cu postav prin trasarea traiectoriei pe ecran, în timp ce sunt afişate distanţele parcurse şi vitezele fiecărei bile jucate. "Touch-screen" va permite experţilor să repoziţioneze bilele pe masa de joc, pentru analiză.În pregătirea startului meciurilor de pe tabloul principal ale Campionatului Mondial de Snooker, Eurosport va transmite şi turneul de calificare pe Eurosport Player, iar tragerea la sorţi a meciurilor de pe tabloul principal va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook Eurosport, joi 13 aprilie, de la ora 10.00.

În plus, va fi difuzată şi o serie de programe scurte prezentate de Ronnie O’Sullivan, care vor conţine analize unice ale tacticii de joc de folosit împotriva jucătorilor de top ai lumii. Cu ocazia acestei a 40-a ediţii a turneului mondial, Eurosport va intervieva nume celebre ale lumii snookerului, care-şi vor depăna cele mai frumoase amintiri legate de turneul de la Sheffield.

Înscrie-te în StarManager, fă-ți echipă și antrenează stelele fotbalului european din Liga Campionilor. Poți câștiga premii de etapă sau unul din marile premii puse în joc la finalul competiției! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net