Venus Williams inspiră: revine cu victorie la 45 de ani, după 16 luni pauză
Venus Williams pare că mai are câte ceva de spus în „sportul alb”, jucătoarea în vârstă de 24 de ani și fost lider mondial în tenisul feminin, revenind pe terenul de joc, după o pauză de 14 luni. De şapte ori câştigătoare de Grand Slam, americanca a reușit chiar victoria, în ciuda absenței considerabile, calificându-se în optimile de finală la dublu feminin, la Washington Open.

Experimentata sportivă este prezentă la turneu, în urma unui wildcard, după ce nu a mai concurat încă de la Miami Open, din martie 2024, ultimul meci câștigat fiind abia în august 2023, la Cincinnati Open.
Înapoi în prezent, de data aceasta, Venus Williams a făcut pereche cu a sa conațională Hailey Baptiste, împreună învingându-le pe canadianca Eugenie Bouchard şi americanca Clervie Ngounoue, scor 6-3 6-1, sub ochii a câtorva mii de spectatori.
„Poți să faci toate lucrurile din lume, dar când sănătatea dispare, ai altă perspectivă”
„Am fost inspirată să fiu aici”, a declarat Williams pentru Sky Sports, adăugând: „Iubesc acest joc şi încă mai lovesc bine! E frumos să pot juca. Vreau doar să fiu sănătoasă. Poți să joci toate meciurile din lume, poți să faci toate lucrurile din lume, dar când sănătatea îți dispare sau când oportunitățile îți sunt luate, asta îți dă o nouă perspectivă”.
Venus Williams, care a jucat la dublu, pentru prima dată, în ultimii trei ani, a glumit că şi-ar fi dorit să facă pereche cu Baptiste, în vârstă de 23 de ani, numărul 50 mondial, în locul surorii sale Serena, de 23 de ori câştigătoare de Grand Slam: „Cred că, de la primul punct am putut vedea că vom fi o echipă bună. Doar că ar fi trebuit să începem să jucăm mai devreme, cu ani în urmă, nu? Cred că Serena doar a stat în cale”. Împreună cu sora sa, experimentata sportivă a câștigat nu mai puțin de 14 titluri majore la dublu feminin, surorile Williams dominând tenisul mondial îndelungă vreme.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



































