Visul de aur s-a spulberat!

Ultima actualizare:

Jocul României a suferit în prima repriză la finalizarea de pe extreme, realizările venind doar de la linia de 9 metri şi pivoţi, astfel că pentru partea a doua, antrenorul Radu Voina a fost obligat ulterior să găsească soluţii rapide, pentru a contracara oboseala principalelor „guri de tun", Stanca şi Neagu, ambele cu câte 5 goluri.

De cealaltă parte, Suedia a avut două scheme mari şi late, prin care a reuşit să marcheze gol după gol, în faţa unei apărări visătoare la nivelul intermediarilor.

Finalul a fost unul interzis cardiacilor. România conducea cu 22-21 cu cinci minute înainte de final. Tivadar a fost însă eliminată la faza următoare.

Nordicele au profitat din plin de superioritate şi aveau două goluri avans (24-22) cu două minute înainte de final (min. 57:13). Extenuată de efort, Neagu a ratat apoi o lovitură de la 7 metri într-un moment cheie şi totul s-a năruit. Au marcat pentru România: Neagu 7 (4), Stanca 6, Nechita 3, Brădeanu 3, Ardean 2, Manea 1 şi Fiera 1.

Golgheteră. Cu cele şapte goluri marcate în semifinală, Cristina Neagu a ajuns la 47 de reuşite la acest turneu final şi ocupă locul întâi în clasamentul golgheterelor. Singura jucătoare care o mai poate depăşi este suedeza Linnea Torstenson (45 goluri), cea care ne-a înscris de 9 ori ieri.

Eşec. Din cauza acestui eşec, România a ratat ocazia de a se califica direct la JO din 2012. Câştigătoarea competiţiei primea un bilet pentru Londra.

 Portar. Talida Tolnai a realizat şi ieri un meci absolut fabulous. Portăriţa ce îşi închină viaţa lui Dumnezeu a terminat meciul cu 20 de parade şi un procentaj de 44% de mingi apărate.

Lacrimi. Tricolorele au izbucnit în lacrimi la vestiare după eşecul cu Suedia. "Am plâns pentru că ne-am dorit enorm să câştigăm. trebuie să ridicăm capul sus şi să mergem mai departe. În apărare am scăpat de multe ori omul, iar în ofensivă am avut o zi extrem de proastă", a spus cu tristeţe Talida Tolnai.

Critică. Foarte afectat de eşec Cristian Gaţu, preşedintele FRH, a criticat evoluţia echipei: "Ne-a lipsit o a doua gură de foc, extremele au fost destul de şterse iar tot jocul nostru s-a bazat pe Neagu şi pe cei doi pivoţi. E un moment delicat. Multe fete se apropie de sfârşitul carierei şi din păcate nu s-au putut lipi la o medalie de aur".

 Suprasolicitare. Selecţionerul Radu Voina a dezvăluit că evoluţia mai palidă a Cristinei Neagu din repriza secundă a survenit pe fondul suprasolicitării fizice.

"Cristina a cedat fizic şi am avut o lipsă de inspiraţie în atac. E greu să câştigi un meci cu o singură aruncătoare. Ea trebuie să înţeleagă că atunci când oboseşti trebuie să joci în dreapta sau în stânga".

 Încurajări. Cristina Vărzaru a încercat să îşi încurajeze coechipierele pentru finala mică de azi.

"Fetele sunt foarte obosite şi fizic şi psihic după acest meci dramatic. Suedia a fost mai bună pentru că au fost unite, aşa este hanbanul scandinav. Noi jucăm individualist, iar acest lucru nu ne-a ajutat deloc. Am prins un meci mai slab, asta e. Suntem şi noi oameni. "

Amariei şi Doina Melinte, în tribune

O altă componentă a naţionalei, care nu a făcut parte din lotul României la Campionatul European, din cauza operaţiei de menisc, interul Carmen Amariei, a încurajat tricolorele din tribune, la meciul cu Suedia.

Amariei s-a alăturat celor peste 50 de sponsori şi membri ai familiilor jucătoarelor, care au ajuns ieri la Herning, în Danemarca, cu o cursă charter. Printre ei 150 de suporteri români din gigantica arenă de 12.500 de locuri s-a aflat şi Doina Melinte, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net