Wimbledon 2019: Simona Halep urcă în clasamentul WTA și are asigurat premiul de 1,3 milioane de euro

Ultima actualizare:

    Simona Halep e în finală la Wimbledon și urcă pe locul 4 în clasamentul WTAFoto: EPA-EFE
Simona Halep e în finală la Wimbledon și urcă pe locul 4 în clasamentul WTAFoto: EPA-EFE

Aflată pe locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7, Simona Halep a câștigat clar (6-1, 6-3) semifinala cu Elina Svitolina (Ucraina / locul 8 WTA), de pe Terenul Central de la All England Lawn Tennis and Croquet Club, și s-a calificat astfel pentru prima dată în finala turneului de Mare Șlem de la Wimbledon. Constănțeanca și-a asigurat astfel premiul de 1,175 milioane de lire sterline (1,3 milioane de euro), şi cele 1.300 de puncte WTA cu care va urca pe locul 4 în clasamentul mondial.

Pentru Simona Halep aceasta este cea de-a 5-a finală într-un turneu de mare șlem după cele trei disputate la Roland Garros, dintre care a câștigat-o pe ultima, anul trecut, și aceea din 2018 de la Australian Open.

Fericită pentru acest succes, Simona Halep a declarat pentru Eurosport la ieșirea de pe Terenul Central: ”E un sentiment grozav. Mă simt foarte bine. Sunt fericită că am putut ajunge în finală. Nu a fost atât de uşor pe cât o arată scorul. Am luptat din greu. Svitolina e o jucătoare dificilă. E mereu solicitant să joc împotriva ei. Am mai multă experienţă acum. Sunt mai pozitivă pe teren. Nu mai renunţ şi încerc mereu să fiu cea mai bună versiune a mea. Nu contează cine va fi adversara din finală. Joc pe Terenul Central la Wimbledon, în ultimul meci. Asta contează".

Simona Halep s-a calificat pentru prima dată în finala turneului de la Wimbledon. Ea mai disputase semifinală la ediția din 2014, când s-a accidentat la picior, în primul set, fiind învinsă atunci de Eugenie Bouchard. 

În finală, Halep va evolua cu învingătoarea semifinalei dintre Serena Williams (SUA, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 11), și Barbora Strycova (Cehia, locul 54 WTA).

Calificarea în finală îi va aduce Simonei 1,175 milioane de lire sterline (1,3 milioane de euro), şi 1.300 de puncte cu care va urca pe locul 4 în clasamentul WTA. Câştigătoarea trofeului va primi 2,35 milioane de lire sterline (2,6 milioane de euro) şi 2.000 de puncte WTA. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net