Zi fantastică pentru românce la Foro Italico. Toate au câştigat pe linie în primul tur la Roma!

Ultima actualizare:

    Irina Begu a prins curaj după ce şi săptămâna trecută, la Madrid, a ajuns până în sferturiFoto: Cosmin Iftode
Irina Begu a prins curaj după ce şi săptămâna trecută, la Madrid, a ajuns până în sferturiFoto: Cosmin Iftode

Zgura este o suprafaţă care place foarte mult jucătoarelor noastre de tenis, iar asta s-a văzut şi astăzi, în capitala Italiei.

Trei conaţionale şi-au început cu dreptul drumul spre trofeu, două la simplu, Irina Begu şi Alexandra Dulgheru şi Simona Halep la dublu. Prima a jucat "Dulgheriţa", care s-a impus greu, în trei seturi, în faţa niponei Misaki Doi, o specialistă mai degrabă a suprafeţelor rapide. După un prim set pierdut la tie-break, scor 7-2, Alexandra, locul 72 WTA în acest moment, le-a câştigat identic pe următoarele două, 6-3, 6-3, şi o va întâlni în turul următor pe câştigătoarea meciului dintre slovaca Alexandra Schmiedlová şi cehoaica Lucie Safarova.

Apoi, Irina Begu a trecut şi ea după acelaşi scenariu, perzând primul set şi câştigându-le pe următoarele două, de sora mai mică a polonezei Agnienska Radwanska, Urusula Radwaska, scor 4-6, 6-2, 6-1. Begu va avea însă un meci foarte greu în turul următor, împotriva favoritei numărul 9, nemţoaica Angelique Kerber. Nu în ultimul rând, Simona Halep a învins la dublu alături de italianca Francesca Schiavone cuplul Jurak/Para-Santonja. Numărul doi mondial s-a înscris şi la această probă necaracteristică ei tocmai pentru a se acomoda cu suprafaţa de joc. Mâine, Halep intră însă şi la simplu, direct în turul doi, împotriva americancei Alison Ryske.

Turneul de la Roma este unul foarte valoros, din categoria Premier 5, a treia treaptă, după Grand Slem şi Premier Mandatory. Se premiază cu 900 de puncte WTA şi cu 400.250 de euro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
gol Romania Adrian Rus jpg
csm bucuresti invinsa jpg
kopic jpg
Serban Cotirlan bust jpg
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
image
image