Fără ele, Euro e mai urât!

Ultima actualizare:

    Rusia. Cele trei rusoaice  s-au îmbrăcat în  costume tradiționale  la meciul cu Anglia
Rusia. Cele trei rusoaice s-au îmbrăcat în costume tradiționale la meciul cu Anglia

24 de echipe au luat startul la Campionatul European, însă sita a cernut după faza grupelor. Din păcate pentru noi, printre echipele care şi-au făcut rapid bagajele şi au părăsit Franţa s-a aflat şi naţionala României, eliminată după ce a obţinut un singur punct în grupa cu reprezentativa ţării-gazdă, Elveţia şi Albania.

Dincolo de meciurile de pe arenele din Hexagon, la nivelul fanilor s-au purtat confruntări la fel de interesante ca cele de pe teren. Şi nu ne referim la violenţele care au avut loc în debutul turneului final, ci la partea frumoasă a duelurilor din tribune. La susţinătoarele sexy ale naţionalelor prezente la Euro. La acest capitol am punctat şi noi şi, măcar estetic, româncele rămân în memoria celor care au urmărit turneul final. Rusia se poate lăuda cu acelaşi lucru.

N-au avut ei echipă să faţă faţă grupei cu Anglia, Slovacia şi Ţara Galilor, dar măcar la nivelul frumoaselor care le-au făcut galerie fotbaliştilor au stat extrem de bine. Vecinii lor, ucraininii, au avut motive de mândrie. Nu neapărat fotbalistice, pentru că naţionala a terminat cu zero puncte, pe ultimul loc în grupa cu Polonia, Germania şi Irlanda de Nord . Fanele sexy, mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate, dar ”acoperite” cu drapelurile Ucrainei au făcut furori în tribune. Şi Cehia a revenit acasă mai devreme decât s-ar fi aşteptat microbiştii. Cu toate astea, fetele care au ajuns în Franţa să-i susţină pe elevii selecţionerului Pavel Vrba au atras toate privirile.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image