56.000 de euro pentru un gol

Ultima actualizare:

    Golubovic s-a întors la  echipa la care a dat cel  mai bun randament
Golubovic s-a întors la echipa la care a dat cel mai bun randament

Bojan Golubovic s-a întors la Poli Iaşi, echipă ce-l cedase în vara trecută la trupa roş-albastră. Patronul Stelei, Gigi Becali, credea că va da lovitura cu bosniacul, dar de fapt a plătit 56.000 de euro pentru ca „vârful” să înscrie o dată.

Fotbalistul de 33 de ani a devenit jucătorul Stelei în iunie 2016. A sosit de la Poli Iaşi, unde era vedeta echipei, şi cei din Ghencea sperau că va avea şi aici acelaşi randament. Însă nu a făcut-o, Becali l-a criticat şi fotbalistul a cerut să plece. Acum, de la începutul anului, nici nu a mai fost inclus în lotul lui Reghecampf, ci a fost lăsat în ţară să se pregătească alături de ceilalţi jucători intraţi pe „lista neagră”. În cele din urmă şi-a reziliat contractul, dar şi-a găsit repede un alt club: Poli Iaşi, trupă de unde el sosise în Ghencea. Dacă moldovenii cred că şi-au regăsit starul, în schimb Becali e bucuros că a scăpat de unul pe care l-a plătit cu 8.000 de euro lunar şi care a punctat în 21 de partide în tricoul roş-albastru doar în faţa celor de Zurich, în Liga Europa. Adică, Golubovic a luat 56.000 de euro şi a oferit un gol. „Sigur vom fi mult mai puternici cu el în echipă. E un jucător pe care l-am dorit foarte mult, a fost foarte bine primit şi de fapt Bojan s-a întors acasă”, a spus preşedintele ieşenilor, Florin Prunea. La Poli, unde a înscris de 17 ori şi a oferit cinci pase decisive în primul mandat, Golubovic va lua 5.000 de euro lunar, iar noua înţelegere e valabilă până în vara lui 2018.

Poli, transferuri «sărace»

simeon stalpnicul png

Ieşenii se orientează doar către jucători liberi de contract sau extrem de ieftini. Golubovic este al treilea pe lista sosirilor, după mijlocaşul Alexandru Răuţă, sosit gratis de la Pandurii, şi fundaşul Ionuţ Panţîru, venit de la echipa din liga a III-a Ştiinţa Miroslava. Pentru acesta s-au achitat 10.000 de euro şi va trebui ca Poli să plătească şi un cantonament montan pentru fosta formaţie a apărătorului de 20 de ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net